Dacă greva ar fi fost pe Altar?

///Dacă greva ar fi fost pe Altar?

Dacă greva ar fi fost pe Altar?

Șoferii de tir s-au oprit, și cu ei toată Brazilia. O grevă ca aceasta a lăsat poporul fără lucruri fundamentale, precum alimente și mijloc de transport. Dar mă întreb: dacă același lucru s-ar întâmpla cu Dumnezeu și cu Altarul Lui? Dacă, pentru o zi, Domnul nostru decide să nu lucreze ca să facă repaus, fără să asculte rugăciunile nimănui?

Și dacă, pentru o zi, El nu ar mai avea milă și nu ar mai oferi iertarea Sa și protecția Sa pentru noi? Deja v-ați gândit? Fără acțiunea lui Dumnezeu, care ar fi mărimea colapsului în univers?

Dar, foarte bine pentru noi că Cel ce este de neînlocuit peste toată Creația Sa niciodată nu intră în grevă. Mult mai puțin nu blochează accesul la Altarul Său. În fiecare zi avem șansa de a ajunge la Domnul Altarului pentru a cere ajutor, pentru a primi răspuns și pentru a avea jugul nostru ușurat.

Pe Altar, locul cel mai democratic din lume, viciatul, prostituata sau omul străzii pot sa își folosească credință și să iasă din aceea situație, din disprețuiți de societate, pentru a fi persoane respectate și, chiar, exemplu pentru alor săi.

De aceea, din fericire este bine că Altarul lui Dumnezeu nu intră în grevă! De aceea, ușile lui sunt deschise pentru toți cei care doresc sa o schimbare în viață. În plus, merită spus, că Altarul nu are doar lucrurile de bază pentru a oferi, El are extraordinarul și inimaginabilul, pentru că Stăpânul acestui Altar este Atot-Puternicul.

Atunci, doar continuă cu viața dezordonată cel care rămâne paralizat din cauza slăbiciunilor și fricilor.

Doar rămâne în haos cel care nu profită marea oportunitate de a se transforma într-o nouă creatură PE ALTAR.

Dumnezeu nu este inactiv și nu a închis ușile acestui loc prețios. Dacă în viața dvs lipsește tot, cu siguranță, dvs ignorați privilegiul pe care îl aveți de a ajunge la El în fiecare zi.

A colaborat: Nubia Siquiera

By |2018-06-05T09:46:31+03:00iunie 5th, 2018|Episcopul Edir Macedo, Mesaje|1 Comment

About the Author:

One Comment

  1. Lacramioara 7 iunie 2018 at 16:51 - Reply

    Isuse te rog sami schimbi viata mea si a familie mele binecuteza casa care locuim Amin

Leave A Comment