Credința și Sacrificiul – Parte 2
6 – Credința motivează sacrificiul
Da, vocea credinței este cea care împinge la sacrificiul ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. A fost exact asta ceea ce s-a întâmplat cu orbul. La început, el nu ÎL cunoștea pe Iisus și nici nu știa că EL era acolo și că se uita la el. Evanghelistul Ioan nu înregistrează nici o manifestare de credință din partea orbului. Adică: credința orbului s-a născut când , mișcat de necesitate și trezit de murdăria tinei pe ochi, a ascultat de comanda Domnului Iisus de a se duce să se spele în bazinul din Siloam;
7 – Cine a vindecat orbul?
Domnul Iisus? Tina? Sau apele din bazinul din Siloam? El a fost vindecat prin propria sa credință în cuvântul: Du-te şi spală-te în bazinul Siloamului.
Totuși, credința sa a trebuit să fie însoțită de sacrificiul ascultării. Drumul până în profunzimile acelei văi, chiar și cu dificultate de a merge, dibuind pe deal în jos.
Domnul Iisus cunoștea bine condițiile sale fizice. Chiar așa, l-a trimis în capătul văii până la bazin. Sacrificiul pentru a asculta de Vocea Domnului Iisus a fost secretul pentru a-i trezi credința.
Credința este trezită de sacrificiu
De o formă sau de alta credința trebuie să fie trezită pentru a realiza minunea. Domnul Iisus știa că singura formă de a schimba gândirea conformată a orbului era trezind propria sa credință prin intermediul sacrificiului. De aceea Domnul Iisus i-a dat o “obligație”: să îl facă să ajungă în locul cât mai dificil posibil.
În cazul femeii hemoragice, ea singură și-a impus sacrificiul credinței. Este clar că a fost Duhul lui Dumnezeu Cine a inspirat-o la această inițiativă (Marcu 5.25). Acțiunea credinței sacrificială este Lucrare exclusivă a Duhului Sfânt. Este EL Cel care convinge, Cel ce conduce la sacrificiu, Cel ce inspiră și dă curaj pentru a executa sacrificiul. Sarcina slujitorilor lui Dumnezeu este să predice Evanghelia, să învețe Scripturile, în fine, să conștientizeze poporul de Promisiunile lui Dumnezeu. Restul este Lucrare a Duhului Sfânt.
Darul credinței
Faptele Apostolilor 3 vorbește despre un paralitic așezat în poarta Templului care cerșea. El nu a manifestat nici minimul credinței pentru a fi vindecat. Petru și Ioan au trebuit să folosească darul credinței pentru a-l vindeca.
8 – Minunea fizică
“Isus a auzit că l-au dat afară şi când l-a găsit l-a întrebat: – Tu crezi în Fiul Omului? El I-a răspuns: – Şi Cine este, Domnule, ca să cred în El? Isus i-a zis: – L-ai şi văzut; Cel Ce vorbeşte cu tine este Acela!” Ioan 9.35-37
9 – Minunea spirituală
“El a răspuns: – Cred, Doamne! Şi I s-a închinat.” Ioan 9.39
Chiar și după vindecare orbul nu credea în Iisus ca Fiul al lui Dumnezeu. Adică, ca Domn și Mântuitor al lui. Același lucru se întâmplă cu majoritatea creștină. A fost beneficiată de minunile Domnului Iisus, dar deocamdată nu ÎL cunosc personal. Adică, se mențin “fizic” în creștinism, dar nu ÎL cunosc pe Domnul personal. De aceea, sunt slabi în credință. Atâta timp cât nu primesc pecetea Duhului Sfânt, nu vor cunoaște Dumnezeul Bibliei. În afară de asta, se vor menține departe de plenitudinea vieții abundente.
Cine nu crede în sine însuși nu crede în Dumnezeu.
Dacă nu există credință în sine însuși, cum va avea credință în Dumnezeu?
Cine așteaptă să creadă în Dumnezeu ca după să creadă în sine însuși, va muri așteptând. Credința biblică vine de la Duhul Credinței. Este un dar al lui Dumnezeu. Această credință ne obligă să credem în talentul și potențialul nostru. Având în vedere aceste lucruri, Cuvântul lui Dumnezeu este ca o mapă a cuceririi prin credință.
Deixe o seu comentário