Credinţa în acţiune
Acest câine s-a născut în noaptea de Crăciun a anului 2002. Necazul a fost că el s-a născut fără lăbuţele superioare. Era evident că nu putea să meargă. Chiar şi mama lui îl respingea (Era un căţeluş nedorit)
Primul lui stăpân se gândea şi el că micuţul animăluţ nu putea să supravieţuiască şi astfel dorea să-l adoarmă pe vecie. Atunci l-a cunoscut actuala lui stăpână, Jude Stringfellow şi imediat a hotărât să-l ia în grijă. Ea era determinată să-l înveţe şi să-l antreneze încă de mic pe căţeluş, să meargă singurel.
Numele pe care i l-a pus femeia este „Fe”, adică Credinţă în limba română.
La începutul antrenamentului canin, ea la pus pe micuţul Fe pe o planşă de surf pentru ca astfel mişcările să-i stimuleze echilibrul.
Se folosea de o lingură de unt de arahide pentru a-l momi şi astfel să stea în picioare şi să sară după recompensă.
Până şi celălalt câine al casei îl încuraja să meargă. Incredibilul a avut loc după aproximativ 6 luni când, în mod miraculos, Fe a reuşit să-şi găsească echilibrul pe lăbuţele inferioare şi chiar a început să sară pe ele ca să se deplaseze.
A avut parte de antrenamente dure, prin zăpadă, însă acum poate merge ca omul. Acum lui Fe îi place să se plimbe încoace şi încolo toată ziua. Oriunde merge, Fe atrage atenţia lumii. El a devenit foarte rapid faimos pe plan internaţional şi deja a avut multe apariţii în diverse ziare şi emisiuni TV. Există şi o care intitulată „With a Little Faith” (Cu puţină Credinţă tradus motamo) în care se abordează viaţa lui Fe. S-a discutat deasemenea şi posibilitatea ca el să apară în două filme Harry Potter.Stăpâna lui, Jude Stringfellow, şi-a lăsat meseria de profesoară şi plănuieşte să călătorească cu el în toată lumea pentru a demonstra că chiar şi fără un corp întreg (perfect), poţi avea un suflet perfect. În viaţă, întotdeauna vor exista lucruri nedorite şi pentru a ne simţi mai bine avem nevoie să ne uităm la viaţă dintr-un alt punct de vedere.
Sper ca acest mesaj să vă aducă noi gânduri şi să vă schimbe mentalitatea asupra celorlalţi. Ca toţi să fiţi fericiţi şi mulţumiţi de fiecare zi frumoasă din viaţa dvs. Fe continuă să ne demonstreze prin însăşi viaţa lui că viaţa pe care Dumnezeu a creeat-o este minunată şi plină de putere.
2 comentários
vlad rusu 6 ianuarie 2011 la 21:18
Buna, ma numesc Vlad Rusu sunt din Cluj-Napoca, am varsta de 22 de ani si sunt in anul 1 la master. Vazand la emisiuni televizate rugaciunile d-voastra am fost foarte impresionat de ajutorul pe care Dumnezeu il face prin d-voastra, motiv pentru care vas ruga din tot sufletul sa va rugati si pentru familia mea (tatal Alexandru, mama Felicia, fratele Alexandru-Felician, iar eu vlad ioan, in curand incep si sesiunea de examene). Avand tot timpul neintelegeri in familie intre parinti si lipsa materiala foarte mare. Promit pe aceasta cale ca din putinul pe care il am eu voi face un sacrificiu pentru catedrala credintei. Va multumesc si astept un raspuns de la d-voastra.
Mirela Adam 9 ianuarie 2011 la 12:00
Cer ajutorul dumneavoastra pt. magazinul meu care am cerut la Focul Sfant si am participat la o serie de rugaciuni pt. magazinul meu care l-am dat in chirie, si am foarte mari probleme de nici chiria nu pot sa o mai iau cer l-a Iisus Hristos sa fie din nou magazinul meu intre care am doi gemeni adoptati de 10 ani Doamne ajuta, asa sa fie Mirela,Adam din Tg-Jiu.