“Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?”
Matei 16.26
Preocuparea în a câștiga întreaga lume face ființa omenească să nu aibă conștiința existenței sufletului.
Sufletul este atât de prețios încât pentru el exista o luptă de neoprit între bine și rău, între lumină și întuneric.
Dorința de a câștiga întreaga lume vine când singura preocupara este în a satisface necesitățile fizice, materiale și sentimentale ale vieții.
Dvs nu ați câștigat lumea întreagă și nici nu o veți câștiga, și chiar dacă ați câștiga lumea întreagă, chiar așa, Mântuirea sufletului dvs ar fi mai importantă.
Cu toate acestea, mereu există ceva ce reprezintă lumea dvs. Fiind așa, ce lume ați fi dispus să sacrificați, imediat, în schimbul, de asemenea imediat, al Mântuirii sufletului?
Sacrificiul cerut nu este doar de lucruri și persoane.
Sacrificiul pentru Mântuirea Sufletului este zilnic, constant.
El este prezentat 24 de ore pe zi, în ascultare totală și completă față de Cuvântul lui Dumnezeu.
Adică, dacă “există vreo lume dorită” care este împotriva voinței Celui PreaÎnalt, la ce va fi de folos să se câștige aceea lume și să se piardă sufletul?
La nimic! Absolut la nimic!
Fiind așa, TOȚI NOI, zilnic, avem o lume pentru a sacrifica.
Care va fi a dvs astăzi?
A colaborat: Episcopul Djalma Bezerra
Leave A Comment