Episcopul Edir Macedo

Bucuria Domnului

Bună ziua, domnule episcop!

Povestea renașterii mele spirituale a început în urmă cu exact 6 luni, când soțul meu a decis să meargă la altă denominațiune (biserică), pentru că a fost invitat să fie preot.

El m-a invitat să merg cu el, pentru că nu vroia să-și părăsească familia (eu și fiica noastră) cu toate astea, de fiecare dată când vorbea despre acest subiect, eu spuneam mereu că nu voi veni, pentru că aveam credința mea și nu îmi voi abandona chemarea, pentru că sunt colaboratoare.

A încercat de mai multe ori, în fiecare zi. Mă suna și spunea mereu că va pleca, chiar dacă nu voi veni cu el. Eu îi puneam mereu că nu voi veni cu el, iar dacă vroia, putea să plece, dar eu nu voi veni cu el.

Până într-o zi, când mi-a lăsat o scrisoare în care își lua rămas bun de la mine și de la fiica noastră. Eram la muncă, iar fiica mea era acasă, dormea. Când am ajuns acasă, am citit scrisoarea. Cu ochii în lacrimi, mi-am îndoit genunchiul și am decis că era ultima dată când voi mai plânge. În scrisoare, spunea că nu vroia să ia această atitudine, cu toate astea n-a văzut altă alternativă, din moment ce eu am decis să nu-l urmez. A locuit într-un alt stat și și-a părăsit familia.

De aici, a început renașterea mea spirituală. Am ajuns să-L slujesc și mai mult pe DUMNEZEU. Am vrut să fiu folosită și mai mult de DUMNEZEU, pentru că am ales partea cea mai bună, am ales să rămân cu CREDINȚA mea.

Am lăsat în urmă o căsnicie de 18 ani, compania unui bărbat (care a fost, întotdeauna, un soț bun), momente petrecute în familie, totul ca să nu-mi neg CREDINȚA.

Știți, domnule episcop, pe parcursul acestui deșert, prin care am trecut la început, cu absența soțului meu, am fost și sunt acceptată în poala Lui Dumnezeu.

DOMNUL IISUS nu m-a părăsit niciodată și n-a lăsat să-mi lipsească ”nimic” (spiritual și material) nici mie, nici fiicei mele.

Știți ce înseamnă să depinzi de DUMNEZEU? Înseamnă, știu că dumneavoastră știți despre ce vorbesc… exact asta. N-am apelat la rude, să cer ajutor financiar, și cu atât mai puțin, n-am cerșit ajutorul nimănui.

Am decis SĂ DEPIND DE DUMNEZEU. Iar asta a fost cea mai bună alegere a mea. Am primit ceva inexplicabil!

Cu puțin timp înainte să merg la Templu, pe 30 iulie, soțul meu a vorbit cu mine la telefon și m-a întrebat dacă îl mai iubeam. I-am spus că da. El m-a întrebat de ce nu vin unde era el, ca să fiu cu el, din moment ce și el mă iubea. I-am răspuns doar atât: „Te iubesc, dar mă iubesc în primul rând pe mine și, înainte de mine și tine, Îl iubesc pe IISUS și îmi iubesc CREDINȚA. Nu știu să explic, e ceva inexplicabil că am decis să nu vin cu tine”.

El a fost reticent și a zis: „Cum nu poți să explici, totul are o explicație, nu?”. Și l-am lăsat fără niciun răspuns, ca el însuși să reflecteze. Pentru că, odată, și el a slujit același DUMNMEZEU pe care îl slujesc eu, odată a fost alături de mine, ca și colaborator, dar n-a rămas în credință. N-am putut să explic de ce nu l-am urmat pe bărbatul pe care-l iubesc și am rămas cu CREDINȚA mea.

Dar, pe 30 iulie, când am ajuns la TEMPLUL LUI SOLOMON, chiar înainte să intru, lacrimile îmi curgeau pe față, și L-am auzit pe DUMNEZEU: ”Marcia, intră în BUCURIA DOMNULUI tău”.

M-am simțit atât de onorată să fiu în acel loc atât de sacru, atât de deosebit, atât de iluminat, un loc în care numai cei aleși și cei care rămân în credință ar putea să fie.

Am văzut măreția DUMNEZEULUI meu și, așa cum Templul lui Solomon a fost reconstruit, tot așa s-a făcut și în viața mea. Dumnezeu a avut grijă de mine și fiica mea, în cele mai mici detalii. Da, detalii, pentru că DUMNEZEUL nostru e atent la detalii, și chiar dacă nu vorbim, El știe de ce avem nevoie.

Pe 30 iulie, în viața mea s-a întâmplat ceva extraordinar. Astăzi, știu exact de ce am rămas în CREDINȚA mea. Sunt o aleasă și DUMNEZEU are un plan pentru viața mea.

Așa cum TEMPLUL LUI SOLOMON e pentru Mântuire, tot așa și viața mea va fi pentru cei pierduți. Astăzi, vreau și mai mult să-L slujesc pe DUMNEZEUL meu, să neg voia mea și să renunț la ce e nevoie, ca să rămân cu DUMNEZEUL meu.

Ce am primit pe 30 iulie, soțul meu nu mi-ar putea da niciodată. Nimeni nu mi-ar putea da, numai DUMNEZEUL meu.

Și știu că ce mă așteaptă e mult mai MARE decât pot să văd eu: ce mă așteaptă e cununa vieții, Mântuirea.

Fie ca DOMNUL IISUS să continue să-i binecuvânteze pe episcopi, pe preoți și soțiile lor, pentru că această Lucrare nu se va încheia, până la venirea DOMNULUI nostru!

Marcia