Episcopul Edir Macedo

Balonaşul ei

Ea era o fetiţă oarecare şi aşa cum e de obicei, nu se întâmpla nimic special în viaţa sa. Visa mai tot timpul zilei: acasă, la şcoală, în maşină, în baie şi în pat.

Ea era întotdeauna personajul principal al viselor sale şi acolo era iubită, îndrăgită şi dorită. Din cauză că toate astea erau foarte departe de realitate, adesea, se distanţa de ceea ce se petrecea în viaţa de zi cu zi şi se refugia în visele ei,

De fiecare dată când o prietenă, nu-i mai era prietenă, ea se ascundea în lumea ei imaginară unde nimeni nu o rănea şi toată lumea o iubea.

Să crească aşa, părea să fie mai uşor pentru ea, însă realitatea, devenea din ce în ce, mai greu de suportat. Familia ei s-a mutat într-un loc, foarte departe de tot şi de toţi pe care ea îi cunoştea.

De pe o zi pe alta, fetiţa, s-a trezit că locuieşte într-o altă ţară, înconjurată de un popor străin ce vorbea o limbă ciudată. Aceia au fost cei mai groaznici ani ai adolescenţei sale. Fetele de la liceu se purtau urât cu ea.

„Intimidarea” era un joc nou pe care fata nu ştia să-l joace, dar, din fericire, mereu avea cum să se refugieze în visele sale. Şi aşa, din ce în ce mai mult, se închidea în sine şi nu mai lăsa pe nimeni să aibă acces la inima ei. Stătea şi asculta muzică la walkman cât era ziua de mare şi visa încontinuu.

Viaţa unei fete oarecare, ce nu credea vre-o dată să ajungă undeva. O persoană căreia i se spunea că este prea timidă ca să-şi facă vre-un iubit vre-o dată şi cu atât mai puţin să se şi căsătorească. Această fată care nu ştia să meargă pe bicicletă şi tot ceea ce avea erau nesiguranţele imprimate pe chip, această fată care nu le zâmbea străinilor, dar nici colegilor de clasă, care nu se uita în ochii nimănui pentru că asta o speria enorm, această fată care trăia de pe o zi pe alta doar ca să trăiască…

Eram eu… (Christiane Cardoso – fiica episcopului Macedo şi soţia episcopului Renato Cardoso)

Într-o zi L-am cunoscut pe Dumnezeu şi am realizat cine sunt – eram toată într-un singur „cântec” – mi-era teamă să ies din ascunzătoarea mea şi să fiu cine sunt. Nu a fost uşor să stau ascunsă în acelaşi „cântec” atâta timp. Ochii mi s-au deschis şi am început să văd lucrurile altfel. Am început să cred în tot ceea ce până atunci nu erau decât nişte vise.

Mi-am sfărâmat zidurile pe care mi le construisem împrejurul meu. Am învăţat să lupt. A durat ceva, întregul proces de scăpare din balonul invizibil în care stătusem prizonieră întreaga-mi viaţă. Însă după ce  am ieşit, eram cu adevărat liberă.

Eram eliberată de toate nesiguranţele, de copilăriile şi de nebuniile adolescenţei mele. Eram eliberată de toate ideile greşite pe care le-am acumulat de-a lungul anilor. Am scăpat de toate obiceiurile de încăpăţânare după urma cărora am avut foarte mult de suferit. Eram liberă să fiu ceea ce sunt. Christiane pe care Dumnezeu dorea să mă vadă că sunt.

Vă sugerez să faceţi şi dvs. la fel pentru că această situaţie este foarte deprimantă şi nimeni nu poate să vă ajute cu adevărat atunci când sunteţi prinsă de ea. Acesta este un balon diabolic pe care doar Dumnezeu îl poate sparge pentru dvs.

 

 

 

 

 

Christiane Cardoso