Arma lui Dumnezeu

Arma lui Dumnezeu este Cuvântul.

Arma satanei, este tot cuvântul

Cuvântul lui Dumnezeu generează credinţă. El este duh şi viaţă.

Cuvântul diavolului generează îndoială. El este mortal. Împreună cu el vin temerile, îngrijorările, anxietăţiile, amintirile traumelor din trecut, supărarea…în fine…tot ceea ce este nociv pentru fiinţa umană.

În timp ce Cuvântul lui Dumnezeu îl ridică pe cel căzut, cuvântul diavolului îl dărâmă pe cel ce se crede a fi în picioare.

Cuvântul creştin, vindecă, animă, susţine, aduce pace, speranţă şi creează persoanei un viitor.

Cuvântuld diavolului îmbonăveşte,descurajează, desparte, abate, constrânge, aduce invidie, gelozii, trădări, prmovează nedreptăţiile, prostituţia, fură, distruge, omoară, prăpădeşte…în fine…stimulează ceea ce este rău.

Natura umană este întotdeauna într-un conflict interior şi anume, acela dintre raţiune şi emoţie, duh şi carne, credinţă şi sentimente. Cuvântul lui Dumnezeu ne trezeşte raţiunea, dar sfatul răului, trezeşte emoţia.

Întrebarea este:

La ce sfat dau mai multă ascultare?

La cel al Duhului lui Dumnezeu sau la sentimente?

La cel al credinţei sau la cel al îndoielii?

Episcopul Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

Sem comentários

oros andrei Răspunde 25 iulie 2011 la 13:36

nustiu daca ati primit dar inca odata va rog din toto sufletul sa ma ajutati si ma nu lucreza stam in chirie nu avem venit destul de bun va rog ajutatine stiu ca dumnezeu mereu a fost cu mn si va fii vreau sa ma las de fumat e baut sama imac cu prietena mea pe nume ilinca ea locueste in gherla eu is din campia turzii judetul cluj mereu ne certam nu stiu ce sa mai fac o iubesc foarte mult dar ea isi bate joc de mn va roggggggggggg mult ajutatima.as vrea sa vin la biserica ff mult as vrea sa vin in fiecare zi cum ma duc la noi aici duminica dar nu avem banii o sa urmaresc fiecare slujba va rooggg mult de tot ajutatima. va multumesc ff mult