Ah, ce zi!
Ah, ce zi!
Când am ajuns la Centrul de Ajutor, în inima mea erau furie, ură, resentimente împotriva mamei mele și tatălui meu vitreg. El a încercat să abuzeze de sora mea, care era fiica lui și când am aflat i-am dorit moartea.
Ei locuiau într-o comunitate și m-am dus să vorbesc cu proprietarul comunității despre ce făcuse tatăl meu. Era aproape de Crăciun și el mi-a spus că înainte să vină Crăciunul tatăl meu va avea cadoul lui, care era moartea. Am fugit s-o anunț pe mama mea, ca s-o scot pe ea și pe frații mei din casă, fără ca soțul ei să-și dea seama, dar în cele din urmă mama a fost de partea lui și i-a spus să fugă. La câtva timp am aflat că ea locuia din nou cu acel bărbat în alt loc. Nu putea s-o numesc mamă, iar numele lui nici nu-l pronunțam, nu-i iertam.
Eu mă îndepărtasem de Centrul de Ajutor și când m-am întors am trecut prin tot procesul de eliberare. Știam doar un lucru: nu vroiam să-L mai las pe Iisus pentru nimic. Cunoșteam oameni care erau de ani de zile la CdA și chiar așa, își păstrau credința iar eu nu reușeam, pentru că stăteam un timp, apoi plecam. Nu mai acceptam acest lucru și vroiam mult Duhul Sfânt, pentru că știam că doar El mă susținea în picioare.
Într-o miercuri, căutând Duhul Sfânt la slujbă, mi-au venit în minte mama mea și soțul ei. Am înțeles că, pentru a primi Duhul Sfânt trebuia să iert.
A fost foarte greu, pentru că inima mea nu vroia sub nici o formă să ierte, dar nu am ascultat-o. Am auzit Glasul lui Dumnezeu, care spunea în mintea mea: iartă. Îmi amintesc de cuvintele mele și că am spus așa: ”Domnul Iisus, inima mea nu vrea să ierte, dar în ascultare de Tine, eu îl iert, și am pronunțat numele lui, și o iert pe mama mea.” De mult timp nu o mai numeam ”mamă.”
A fost o greutate pe care am scos-o dinăuntrul meu și la puțin timp am fost botezată cu Duhul Sfânt. A fost cea mai fericită zi din viața mea!
Ah, ce zi!!
Michele Genario
Deixe o seu comentário