Episcopul Edir Macedo

Adevăratul Refugiu

În Vechiul Testament, legea referitoare la crime era foarte strictă, pentru că sângele vărsat contamina Pământul, îndepărtându-L pe Dumnezeu de poporului Său.

Dacă nu exista nicio ispășire, veneau consecințe grave peste toți.

Exista o singură modalitate de a rezolva problema: legea dată lui Moise de însuși Dumnezeu, prevedea ca acel sânge vărsat să fie răzbunat. Era viață pentru viață, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Criminalul va muri în același mod în care a ucis, de mâna răzbunătorului, care era, de obicei, o rudă apropiată a victimei. Trebuia să ai cel puțin doi martori ai faptului care a avut loc, ca să fie acordat dreptul la răzbunare.

Cu toate astea, legea făcea distincție între crimele intenționate (cazuri în care ucigașul acționa premeditat) și cele neintenționate (cazuri în care persoana nu avea intenția să ucidă, dar a acționat în legitimă apărare sau pentru că moartea s-a întâmplat accidental). Totuși, pentru răzbunătorul sângelui victimei, nu conta dacă crima a fost intenționată sau nu. El vroia să se răzbune cu orice preț. De aceea, cel care a făcut vărsare de sânge trebuia să fugă! Dar, unde?

Atunci, Dumnezeu i-a zis lui Moise:

”să vă alegeţi nişte cetăţi care să vă fie cetăţi de scăpare, unde să poată scăpa ucigaşul care va omorî pe cineva fără voie. Aceste cetăţi să vă slujească drept cetăţi de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigaşul să nu fie omorât înainte de a se înfăţişa în faţa adunării ca să fie judecat” (Numeri 35.11-12).

Șase orașe au fost desemnate de Moise ca locuri de refugiu. Ucigașii neintenționați erau primiți de niște bătrâni care-i judecau, la porțile orașului. Se făcea un interogatoriu, să se vadă care era natura infracțiunii. Dacă ucigașul era considerat vinovat, era predat răzbunătorului; în caz contrar, primea dreptul să intre în oraș, ca să-și salveze viața, pentru că acolo, răzbunătorul nu se putea atinge de el. Avea protecție absolută înăuntrul orașului dar, dacă la un moment dat, pleca din oraș, răzbunătorul, care era ascuns, îl putea ataca.

În spiritual, Domnul Iisus e această cetate de scăpare.

Noi toți eram considerați vinovați de păcatele noastre și am fost la mila răzbunătorului, care e diavolul. Cum să scăpăm de furia lui, de ura și dorința lui de răzbunare? Numai prin Mântuitorul nostru, care a luat locul nostru, asumându-Și păcatele noastre! În El, avem siguranță și protecție împotriva oricărui rău.

Sângele care trebuia vărsat era al nostru și nu al Lui, dar El a plătit prețul pentru noi toți. Tronul Său e locul spre care trebuie să alergăm, în căutarea ajutorului.

În timp ce vom fi în grija Lui, diavolul nu va avea nicio putere să ne atingă.

De multe ori, David era înconjurat de dușmani și, omenește vorbind, nu avea cum să scape. În acele momente de strânsoare, a căutat refugiul în Dumnezeu și a fost salvat. De aceea, a spus:

”Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!” (Psalmi 18.2).

Domnul Iisus e Refugiul, Locul de odihnă și pace al tuturor celor care erau pierduți și disperați, acuzați de diavol sau de propria conștiință; al celor care erau obosiți de umilințe, nedreptăți și dispreț.

El a spus: ”Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28).