A cincea zi a Postului lui Daniel

///A cincea zi a Postului lui Daniel

A cincea zi a Postului lui Daniel

De ce???

De ce trec prin amărăciuni intense?

De ce, chiar crezând în Dumnezeu, trăiesc într-un adevărat iad? Oare m-am născut ca să sufăr? Acesta este destinul meu? O încercare? Karma? Ghinion? Nu fac rău nimănui. Dacă nu pot ajuta, cel puțin nu deranjez. Chiar așa, viața mea este un dezastru. M-am căsătorit visând la o viață nouă. De atunci, problemele mele s-au înmulțit. Într-adevăr Dumnezeu există? Și dacă există, de ce nimic nu-mi merge bine?

Răspuns

Există doi domni în lume, unul Bun și unul rău, indiferent de religie, rasă, cultură, clasă socială, educație, credință sau necredință în Dumnezeu. Fiecare persoană slujește pe Unul sau pe celălalt. Dorind sau nu, crezând sau nu, acesta este un fapt. Nu ai cum să scapi de această condiție.

M-am născut un slujitor al răului. Nu prin opțiune, dar din ignoranța părinților mei. La vârsta când puteam gândi am fost prezentat Domnului Binelui. Până atunci, orbirea religioasă a fost atât de intensă încât nu mi-am dat seama cât de pierdut eram. Sincer, credeam că biserica sfântului cutare era suficientă pentru a scăpa de Iazul de Foc și Pucioasă. Apocalipsa 20:15

Nu am cuvinte să descriu acele momente. Știu doar că ochii și urechile mele s-au deschis și L-am putut contempla pe Domnul meu, ascultând și înțelegând Cuvântul Său. O bucurie de nedescris a pus stăpânire pe ființa mea. Nu știam dacă să râd sau să plâng, aveam o bucurie imensă în suflet. Nu am avut niciodată o astfel de experiență. Sufletul meu s-a golit de o greutate imensă și locul ei a fost umplut de bucuria cerească. Am câștigat o nouă inimă, și prin urmare o nouă viață. Aceasta este lucrarea Domnului Luminii: să dea naștere la o viață nouă. Perfect nouă.

“Eu sunt Lumina lumii, cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric..” a spus Domnul Iisus. Înseamnă că oricine nu Îl urmează, umblă în întuneric. Prin urmare, acesta este motivul pentru care viața multora este un iad.

Dacă șeful este asupritor, angajatul va fi oprimat. Dar, dacă este drept, angajatul va avea plăcere să îl servească.

Viața depinde de domnul pe care îl servim. Cine dorește să își schimbe viața, în primul rând trebuie să schimbe domnul.

Persoana poate să primească o minune oricare ar fi ea, dar dacă nu schimbă domnul, viața ei va continua distrusă.

Duhul lui Dumnezeu să-i facă să înțeleagă pe cititorii care sunt slujitori ai răului!

Episcopul Edir Macedo

 

By |2017-08-18T11:28:24+03:00august 18th, 2017|Episcopul Edir Macedo, Mesaje|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment