Episcopul Edir Macedo

A 24-a zi a Postului Lui Iisus

Bună ziua, domnule episcop!

Numele meu e Jessica și sunt din Portugalia. Vreau să împărtășesc cu dumneavoastră o mărturie de la Focul Sfânt din decembrie 2012 când, în viața mea, a avut loc un episod trist și când am avut multă milă de la Dumnezeu.

În această Campanie Focul Sfânt, Dumnezeu a cerut locul de muncă al soțului meu. În acea perioadă, eram însărcinată în 7 luni. După ce am discutat, am decis să ascultăm de voia Lui Dumnezeu. Soțul meu s-a dus la serviciu și a cerut salariul, a primit multe propuneri pentru poziții mai bune, dar le-a refuzat. Numai că salariul a fost împărțit în trei părți, iar prima parte a fost plătită în ianuarie 2013.

Timpul a trecut, la fel și Focul Sfânt, și am decis să nu mai dăm valoarea acelui salariu și să facem planuri cu acei bani. Între timp, am început să simt multă durere și contracții, însă nu venise timpul ca bebelușul să se nască, fiindcă de-abia intrasem în luna a 8-a de sarcină. Totuși, n-a mai durat mult și copilul s-a născut pe 29 decembrie.

Fiindcă era prematur, s-a născut cu o infecție pulmonară și a fost sub observație, pentru că nu putea să respire singur. A doua zi de la nașterea lui, medicii au venit în camera mea și mi-au spus să merg la Unitatea de Terapie Intensivă (UTI) Neonatală, unde nu mi-au spus nimic despre starea bebelușului. Era ciudat, fiindcă soțul meu nu era în cameră, iar când am ajuns la UTI, nu era nici acolo.

Mi-au cerut să aștept. Am așteptat pe bancă, dar tot nu mi-au spus nimic, până când soțul meu a ajuns și m-a îmbrățișat, spunând că totul va fi bine.

În acel moment, doctorița ne-a chemat pe amândoi, să intrăm în locul unde era copilul. Acolo, a început să ne explice ce au făcut medicii, în procedurile de readucere la viață care, însă, n-au avut succes.

Înainte să ajungă acolo, soțul meu a primit o veste și a plecat direct la Centrul de Ajutor Spiritual. Se făcuse aproximativ ora 22 și nu mai era nici un preot acolo, în acel moment, însă el a îngenuncheat la Altar și a lăsat acolo tot ce avea la el – aproximativ 40 de Euro, mai mult sau mai puțin, adică tot ce aveam -, a cerut iertare Lui Dumnezeu și a promis că Îi va da ce Îi aparținea deja, și că ne vom întoarce să facem asta. După aceea, s-a întors la spital.

În momentul în care doctorița a spus acele cuvinte, soțul meu a cerut să pună mâna pe pieptul bebelușului. Doctorița, foarte arogantă și nebună, vroia să oprească toate aparatele. Acolo era și chirurgul, împreună cu asistentele, care deja făcuseră drenajul plămânilor și tot nu se observa nici o îmbunătățire. Saturația era 14, însă numai datorită aparatelor.

Soțul meu a pus mâna pe copil și a spus: „Dumnezeul meu, eu deja am făcut partea mea, acum Domnul să facă partea Lui. Îți dau 2 minute, ca fiul meu să se întoarcă la viață!”.

Domnule episcop, n-a durat 2 secunde, că saturația lui a ajuns la 99,98 și s-a stabilizat. Chirurgul a rămas uimit și ne-a cerut să plecăm, ca să termine procedurile. Soțul meu s-a întors la doctoriță și i-a spus: „Nu-mi veți spune dumneavoastră că fiul meu este mort, Dumnezeul meu e mult mai mare!”. Acolo, am văzut mila Lui Dumnezeu.

Dar bebelușul încă nu putea să iasă din spital. De fiecare dată când primeam o parte din salariul cerut în momentul demisiei și o aduceam la Altar, starea copilului se îmbunătățea.

Când am adus și ultima parte, i-am spus soțului meu: „După ce vom aduce toți banii, în următoarea zi, copilul va ieși din spital”.

Am adus banii și, a doua zi, m-am dus la spital să văd copilul. Era gata să vină acasă.

Domnule episcop, am învățat multe lucruri, iar astăzi nu-I mai spun NU Lui Dumnezeu. În acest Foc Sfânt, vom face ceva Extraordinar!

Astăzi, copilul are 1 an și 6 luni și e o binecuvântare, e Joao Matheus al nostru.

Mulțumesc, domnule episcop, pentru atenție.

Jessica Rigo