A 21a Zi a Postului lui Daniel
Minuni ale Credinței Adevărate
Cine insistă să SIMTĂ ca să CREADĂ va muri neîncrezător.
Credința este siguranță, este o convingere personală. Cine are credință, ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și așteaptă.
Nu se plânge, nu reclamă și mai presus de toate nu se expune la nici o îngrijorare cu alții.
De fiecare dată când cerem ceva de la Dumnezeu, potrivit voinței Lui, și în același timp ne mărturisim eșecurile, este ca și cum nu am crezut. Și mai rău: ca și cum am crede mai mult în puterea Răului decât în Puterea lui Dumnezeu.
Acțiunea Credinței nu urmărește să sensibilizeze pe alții.
Postul lui Daniel este o acțiune de credință pură. Cine se supune acestui Post își manifestă credința!
În loc să schițezi vreo îngrijorare sau teamă pentru alții, de ce nu-I spui lui Dumnezeu? Aceasta este credința!
Înfruntă gândurile rele, îndoielile și temerile cu aceeași credință care ai sacrificat în acest Post.
Îndoiește-te de îndoieli!
Cine sacrifică, are dreptul de a pretinde de la Dumnezeu împlinirea Promisiunilor Sale. Aceasta este Credința!
Oare cineva a obținut ceva de la Dumnezeu manifestând milă de sine? Mă îndoiesc.
Aflați toți: Postul lui Daniel este doar “începutul excavării fântânii.”
Dacă cineva se plânge în timp ce sapă, nu va găsi niciodată Apa Vieții!
“… cel drept va trăi prin credinţa lui.”
Habacuc 2:4
Vreau să spun: cei care sunt în Post, fie că acceptă sau nu, sunt în credință. Au început să sape. La urma urmelor, cine ar începe să sape dacă nu ar crede că va găsi Apă?
Dumnezeu a spus:
“… cel drept al Meu va trăi prin credinţă. Sufletul Meu nu găseşte plăcere în cel care dă înapoi.“
Evrei 10:38
A da înapoi înseamnă să te întorci înapoi. Plângerile dovedesc dorința de a renunța și diavolului îi place. Foarte mult.
Fără plângeri, bla-bla-bla sau lucruri asemănătoare.
Obișnuiește-te să folosești cuvinte de CREDINȚĂ. Dacă îți place să te plângi, să te vaiți sau să te revolți, fă-o pentru Cel Care a promis:
“Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele… ”
Matei 28:20
Deixe o seu comentário