A 13 a Zi a Postului lui Daniel – Anul nou.
A 13 a Zi a Postului lui Daniel
Ce este ceva nou? ”Nou” este ceva care încă nu s-a întâmplat. Pare evident, dar nu este. Mulți intră în anul nou cu aceleași obiceiuri vechi și repetă reacțiile pe care le-au avut în anii anteriori. Fac ca anul următor să fie o reeditare mai proastă a anului anterior. Totuși, Duhul Sfânt ne îndrumă să trăim o viață nouă și nu există perioadă mai bună decât trecerea dintre ani, ca să ne amintim de aceasta.
Toți vorbesc de ”nou”. An nou, viață nouă, totul nou. Totuși, aceasta se întâmplă când lăsăm în urmă gunoiul din anul anterior și începem cu credința reînnoită, în speranța că se întâmplă ceea ce încă nu s-a întâmplat. Reînnoiți de Duhul Vieții Noi, vom avea reacții pe care nu le-am avut, vom avea idei pe care nu le-am avut și în consecință, vom vedea rezultate pe care nu le-am văzut. Noul are multe posibilități. Are multe oportunități și realizări, fără să ne bazăm pe noroc sau încercări, ci pe pe Cuvântul care ne spune că Dumnezeu Își împlinește promisiunile.
Unul dintre cele mai bune lucruri a fost să petrecem ultimele zile ale anului în Postul lui Daniel, meditând la lucrurile lui Dumnezeu și întărindu-ne relația cu El. Gândindu-mă la lucruri noi, nu am nici cea mai mică îndoială că începerea anului în post de informații face o mare diferență în felul nostru de a privi lucrurile în lunile care vor veni. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această inspirație.
Anul 2016 să fie nou. Să fie binecuvântări care nu au fost. Să vină răspunsuri care nu au venit încă. Dumnezeu să îți dea inspirații pe care nu ți le-a dat încă. Să ajungă mântuirea acolo unde nu a ajuns. Biserica să crească și să se dezvolte cum niciodată nu a crescut și nu s-a dezvoltat. Să vedem puterea Dumnezeului nostru, mila Lui, dragostea Lui și direcția Sa, așa cum nu le-am văzut până acum. El să ne surprindă și să știm să corespundem chemării Lui.
”Uitaţi lucrurile care au fost! Nu vă mai gândiţi la cele din vechime! Iată-Mă pe cale de a face ceva nou; acum se iveşte, nu-l recunoaşteţi? Voi face o cale în pustie şi râuri în deşert.” Isaia 43:18-29
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Deixe o seu comentário