El dă 7, în schimb cere numai 3!
Cele 7 Promisiuni ale Lui Dumnezeu pentru toți acoperă totul, sunt complete, cu toate astea e nevoie ca noi toți să facem aceste 3 lucruri:
1. SĂ ASCULTĂM – Curaj de a împlini Porunca
Sunt oameni care cred că a asculta de Dumnezeu înseamnă doar a nu ucide, a nu fura, a nu minți… A asculta de Dumnezeu e cel mai greu lucru care există și necesită curaj, pentru că, pentru a-L asculta, trebuie să contracarăm orice și pe oricine, inclusiv pe noi înșine. Asta face parte din Sacrificiul nostru!
Atunci când nu există Ascultare, nu există seriozitate și nici angajament. Punctul de plecare pentru cei care vor să plece din natural și să vadă Supranaturalul este Curajul de a Asculta, renunțând să mai audă vocea altora, a „sinelui” lor și a celui rău. Pentru a ajunge la Supranatural, trebuie să fim aprobați prin Ascultare.
2. FIDELITATE – Mai ales în momentele dificile – Credința în Invizibil
Sunt oameni care cred că Fidelitatea înseamnă doar a nu face rău și a fi Zeciuitor, sincer și așa mai departe. Așa este, dar înseamnă și a fi fidel propriei Credințe, convingeri, a continua să credeți până la sfârșit, deși n-ați văzut, pe moment, ce vroiați, dar ați văzut, prin Credință!
Am început să trăim prin Credință, acum trebuie să fim Fideli. Căci, cum pot pretinde că Dumnezeu e Fidel în Promisiunile Lui, dacă nu-I sunt fidel în împlinirea Poruncilor Lui? E ușor să vorbești, dar ca să rămâi Fidel, ai nevoie de Credință în Invizibil.
3. PERSEVERENȚĂ – Sacrificiu Constant
Obișnuim să spunem că renunțarea este pentru cei slabi, iar perseverența e arma celor puternici. Perseverența există numai în cei care au încredere că promisiunea se va împlini și care sunt dispuși să sacrifice pentru asta!
Avraam a plecat din natural, ca să vadă Supranaturalul, pentru că viața lui s-a bazat pe Sacrificiu. El nu s-a acomodat cu Sacrificiile anterioare, era constant și a perseverat, prezentând un Sacrificiu și mai mare decât celălalt, deoarece știa că, atâta timp cât trăia în Sacrificiu, Promisiunile vor trăi în viața lui. Avraam nu se gândea doar la un semn, el vroia măreția stelelor de pe cer.
Există oameni care afirmă că ei Cred în Dumnezeu… dar, în practică, nu este așa. Asta se întâmplă până când Credința-Inteligentă le cere (și ne va cere întotdeauna fiecăruia dintre noi) să aibă aceste 3 atitudini, care sunt dovada adevăratei Încredințări și Încrederi și care face toată Diferența.
Dacă vreți să vedeți în viața dumneavoastră Măreția Lui Dumnezeu, supranaturalul, și, cel mai important, să deveniți Prietenul Lui Dumnezeu, așa cum a fost Avraam, atunci trebuie să aveți conștiință și să fiți dispus să faceți ce a făcut el, asta este minimul pe care trebuie să-l faceți!
Episcopul Julio Freitas
Deixe o seu comentário