Un “gol” umplut online
Viciată în jocuri pe calculator, filme și rețele sociale…Vanessa trăia doar să stea pe internet
“Stăteam toată noaptea să mă joc. De aceea, ajunsesem să nu mai stau cu familia și prietenii. Era ceva rău. Depindeam de rețelele sociale, mă preocupam mult cu imaginea mea și cu ce gândeau oamenii despre mine. Aveam mai multe conturi pe mai multe site-uri pentru a-mi pune fotografiile. Făceam fotografii provocatoare și “artistice” ca să am mai multe comentarii și “likes”.
Mi-am făcut chiar și conturi false și am mințit despre identitatea mea ca să vorbesc cu băieți și de multe ori chiar cu bărbați. În momentul în care vedeam comentarii, mă simțeam bine și ideea despre mine însămi era bazată pe acele comentarii. În cazul în care primeam vreun comentariu negativ, eram tristă și revoltată. Oricât de mult eram legată de rețelele sociale, de jocuri sau îmi ocupam mintea cu filme, continuam să fiu goală înăuntrul meu.”
VOINȚĂ. “Prin Postul lui Daniel, am hotărât să ascult și să renunț la acele vicii. Nu a fost deloc ușor, pentru că era un obicei pe care îl aveam, mai ales să fiu pe facebook în fiecare zi să văd noutăți și comentarii care îmi erau adresate. De fiecare dată când doream să-mi abat mintea cu ceva din care nu aveam nici un beneficiu, mă străduiam să aud un audio care să mă edifice sau căutam să citesc din Biblie și să meditez.
Nu a fost de pe-o zi pe alta, dar prin strădania mea am început să văd schimbări. După Postul lui Daniel, nu mai simțeam nevoia să mai depind de rețelele sociale sau să văd mereu filme, pentru că acum știam cum să-mi umplu golul interior: prin gândurile lui Dumnezeu. Ele sunt cele care ne dau pace, putere, siguranță, convingere și bucuria adevărată. Înțelepciunea Lui ne conduce la o înțelegere superioară a tot ceea ce am trăit și de aceea avem pacea interioară pe care nu o poate cumpăra tot aurul, și facem să existe ceea ce nu există.” – Vanessa O.
Legate de
Eram o persoană tristă
Gândeam mereu negativ, eram nervoasă din cauza…
Duceam o viață distrusă, plină de certuri și probleme.
Pânâ când am aflat de Catedrala Credinței duceam o viață distrusă, plină de…
În trecut, viața mea era un dezastru.
Când soțul meu a murit, am devenit și mai agitată, mai supărăcioasă, eram…
Aveam probleme în familie
Aveam probleme în familie, certuri, neînțelegeri, între părinții mei a existat chiar…
Situația mea financiară era la pământ
Până când am ajuns la Catedra Credinței eram foarte nervoasă, aveam dureri groaznice de cap, luam diferite medicamente dar…
Totul mergea rău în viața mea.
Eram distrusă spiritual, seara nu puteam să dorm și când reușeam aveam…
Să fie sinuciderea sfârșitul problemelor familiale?
Faptul că a cunoscut Catedrala Credinței a fost deteminant ca viața Mariei Augusta să aibă un…
“Am luat trei supradoze”
La doar 22 de ani, Samira are o poveste de viață încărcată de tristețe, agresivitate, prostituție și dependență, fiind…
“M-am născut fără uter”
Agenezie uterină… acesta era termenul medical pentru problema de sănătate de care…
“Dormeam în tomberoane de gunoi”
Alcoolul și jocurile de noroc l-au condus pe Antonio la prostituție și la…