”Psihologi sau psihiatri… nimeni nu a identificat problema mea”
Aparent, totul decurge bine. Familia, sănătatea, dragostea, cariera… totul este în ordine până în momentul în care se face o lucrare necurată și o viață întreagă este distrusă.
Patricia avea o viață normală: studia, avea o familie în care nu erau certuri și în acea perioadă avea și o relație de iubire. În plus, sănătatea ei era excelentă. Totuși, pentru că a fost victima unui ritual de magie neagră, existența ei de pe o zi pe alta a început să se schimbe…
“În primul rând, sănătatea mea fizică și psihologică au fost afectate, pentru că am avut o anemie severă din moment ce nu mai aveam dorința să mănânc. Uneori în timpul nopții simțeam că corpul îmi era pișcat și noaptea stăteam trează pentru că insomnia era constantă.
Avem vedenii, auzeam voci și mintea mea începuse să nu mai funcționeze cum trebuia. Nu-mi aminteam bine unele lucruri, practic vegetam. Am fost dusă la psihologi și psihiatrii, dar nimeni nu reușea să identifice cauzele problemei. Relația mea a fost afectată, iar în casa mea certurile au început să existe, pentru că iritabilitatea și nervozitatea erau mari înăuntrul meu. Agresivitatea mea era văzută în gesturile și cuvintele mele.”
REVENIRE IMPRESIONANTĂ. “Așa am ajuns la Centrul de Ajutor. Dar după participarea la slujbe, viața mea treptat a început să fie transformată.
Azi, nu mai sufăr de insomnie, dorm bine, ura pe care o aveam înăuntrul meu nu mai există. În plus, relația mea, care înainte era aproape pierdută, azi este binecuvântată, pentru că m-am căsătorit și familia mea are pace. S-a terminat cu tristețea și situația economică a crescut, pentru că recent am terminat Masteratul la Universitate. Toate acestea s-au întâmplat mai ales după ce am primit Duhul Sfânt, factor determinant în viața mea!”- Patricia Prates
Legate de
”Aveam vedenii și ei vorbeau cu mine…”
Pentru suferință nu contează vârsta, pentru că ea îi afectează pe toți, de la un nou-născut până la…
12 ani de violență
“Viața mea era complet distrusă, pentru că eram o femeie frustrată, tristă și nervoasă, din cauza problemelor…
Ea mai rezista doar o săptămână!
Micuței Mayra, care avea doar câteva zile de viață, i se anunțase deja moartea…
”Am contractat SIDA și mai mult de 20 de feluri de tumori”
Viața pentru Ioan Batista a fost grea de când era mic. Născut într-o familie umilă, de copil a…
”Fiul meu trebuia să trăiască doar cu un plămân”
Așa cum făcea de obicei, Erika Nunes și-a lăsat fiul, Elias, care azi are cinci ani, la grădiniță și…
Am intrat în lumea drogurilor, traficului și prostituției
Erineide a văzut cum lumea ei se prăbușește când soțul s-a sinucis și…
”Am încercat să mă sinucid de trei ori”
Sufeream de depresie de peste cinci ani și potrivit medicilor, trebuia să…
”Simțeam dorința de a-mi smulge fața”
Când începe o problemă de sănătate, niciodată nu știm să identificăm dacă…
”Cancerul mă împiedica să fiu mamă!”
Diagnosticată cu o boală care îmi punea în risc posibilitatea de a fi mamă, Sandra era…
”Erau multe certuri și ajunsesem să ne gândim la divorț”
Marina a asistat la certurile și agresiunile verbale ale părinților, lucru care i-a cauzat multă…