Imaginea violenței
Luis se simțea un om doborât și a fost nevoie să ajungă într-o situație critică ca să vadă posibilitatea de a avea o viață nouă
“Sunt fiul unui militar și eu de asemenea sunt militar, dar eram un om frustrat și distructiv. Din cauză că-mi văzusem tatăl agresând-o pe mama, fără să vreau să fac acest lucru, am ajuns și eu să-mi agresez soția și eventual să divorțez. Am fost acuzat că mi-am bătut copiii și am primit un an pedeapsă cu suspendare. Am ajuns la Catedrala Credinței singur și distrus în toate ariile vieții, după ce mi-am jignit mama și frații. Eram dărâmat înăuntrul meu și în afară.
La un an și jumătate după ce am participat la slujbele de la Catedrala Credinței, nu luam în serios nimic din ceea ce se învăța și astfel, viața mea s-a dus în jos. Atunci m-am dăruit cu adevărat și viața mi s-a schimbat. Azi sunt pașnic, calm, mi-am recuperat familia, copiii m-au iertat și sunt foarte fericit!”
Luis
Legate de
Agresiuni, minciuni și trădări
Paul și Sharom au trăit un adevărat coșmar înainte să cunoască Catedrala Credinței…
UN DOCTOR DEPRESIV – DL LIBERTO
Aveam probleme psihologice, aveam probleme spirituale și la nivel profesional aveam vise pe care nu le puteam îndeplini…
Trăiam într-o casa cu chirie, ploua mai mult în interiorul casei decât afară…
Trăiam într-o casa cu chirie, ploua mai mult în interiorul casei decât afară…
Când am pierdut totul, părea că am lepră, nimeni nu se apropia de mine…
Când am pierdut totul, părea că am lepră, nimeni nu se apropia de mine…
Focul Sfânt – Dl. Iosiv și Carmen
Viața mea era distrusă, chiar din copilărie…
”Eu puneam arma pe fața persoanei, și dacă ea reacționa era împușcată…”
Eu puneam arma pe fața persoanei, și dacă ea reacționa era împușcată…
”Prima mea tentativă de sinucidere a fost după o ceartă…”
Prima mea tentativă de sinucidere a fost după o ceartă…
FOCUL SFÂNT – ALICE
Vindecată de virus HIV
”Eu mereu am spus că m-am născut pentru a fi un infractor…”
Eu mereu am spus că m-am născut pentru a fi un infractor…
Focul Sfânt – Dna. Daniela
Probleme financiare si in familie