”Fiind trădat, a intrat în depresie”
„Am trăit cu o fată timp de trei ani și jumătate, dar am descoperit că mă înșela cu șeful ei. Când a vrut să se separe, am tot încercat să rezolv lucrurile, deoarece chiar ne înțelegeam bine, dar s-a schimbat complet capul ei. Am încercat să rezolv situația, dar până la urmă a plecat de acasă.
Și așa am văzut în depresie. Am ajuns într-o perioadă în care nu puteam să mă întorc acasă, pentru că voiam să ies și când eram afară, voiam să mă întorc acasă. Nu puteam să dorm, aveam atacuri de panică. Dormeam maxim una sau două ore pe noapte și trebuia să merg la muncă dimineața, și munca mea în construcții era grea. Am ajuns să am 49 de kilograme și fumam 4 pachete de țigări pe zi. ”
Până într-o noapte încă incapabil să doarmă și în timp ce se uită la un program de televiziune, Paul a aflat despre activitatea Locașului Duhului Sfânt și a decis să caute transformarea vieții pe care o dorea și de care avea nevoie. „A fost intr-o zi de luni când am ajuns la Locașul Duhului Sfânt, eram complet distrus din punct de vedere sentimental și chiar m-am gândit să mă sinucid, chiar am încercat odată, dar Dumnezeu nu a dorit asta! Cu toate acestea, prin îndrumarea și credința mea practică, am putut să las răul în urmă și să-mi iert fosta parteneră. Acum sunt o persoană fericită, fără depresie, mănânc și dorm bine și lucrez cu plăcere. ”
Legate de
Tais – Focul Sfant pe Muntele Sinai
vedeți ce s-a întămplat dupa sacrificiu la Focul sfânt
Cristian – Focul Sfânt din Israel pe Muntele Sinai
Salariul nu ajungea pentru a acoperi cheltuieli….
Dna Elena – Focul Sfant din israel pe Muntele Sinai
Veneam la Locașul Duhului Sfânt și tot nu înțelegeam…
”Diagnosticată ca fiind nebună”
Soțul meu a fost cel care mă îmbrăca și îmi făcea baie, și chiar am ajuns să merg aplecată.
”Am început să sufăr de când eram foarte tânără”
Boala mea nu mai avea vindecare…
”Reușeam doar să rămân închisă în camere întunecate”
„Problemele mele au început cu o depresie majoră pe care am avut-o, ceea ce mi-a creat multe
Postul lui Daniel – Daniela
Vedeți ce s-a întămplat când Daniela a facut Postul lui Daniel…
Postul Lui Daniel – Ana
Vedeți ce s-a întâmplat când Ana a ținut Postul lui Daniel…
“Am încercat să cumpăr otravă ca să mă omor”
“Am început să sufăr de depresie când aveam în jur de 12-13 ani”
Imaginea violenței
Luis se simțea un om doborât și a fost nevoie să ajungă într-o situație critică ca să vadă…