“Aveam multă ură față de mine însămi”
Problemele Telmei au început imediat după naștere, pentru că avea o deformare a degetelor și medicii au spus că nu există soluție.
În plus, la vârsta de doi ani, Telma a suferit o convulsie foarte puternică și a fost internată în spital, fiind între viață și moarte.
De atunci, problemele de sănătate s-au agravat și din două în două săptămâni trebuia să fie dusă la spital.
Viața familială nu era ușoară. Cu un tată foarte agresiv, Telma a ajuns să-și vadă mama în pragul morții, lucru care a făcut-o să crească cu traume, nesiguranță și frică.
“Părinții mei se certau mult. Tatăl meu era foarte agresiv și o amenința cu moartea pe mama mea. De aceea am crescut având frică.
Această situație s-a agravat în așa fel, încât într-o zi el m-a rezemat de perete și a spus că o va omorî pe mama și eu voi vedea.
A luat-o pe mama și a pus-o în partea din afară a balconului, la etajul 3…” a spus Telma.
Tentativă de sinucidere
Deși scenariul era unul întunecat, situația s-a înrăutățit și mai mult când Telma a început să audă voci și să aibă vedenii. “Am început să am vedenii care mă însoțeau chiar și când mergeam pe stradă, auzeam voci și simțeam că ceva mă atingea. Îmi era frică de întuneric, îmi era foarte greu să adorm și când adormeam visam doar moartea mea.
Într-o anumită perioadă nu am mai suportat și am încercat să mă arunc de la etajul trei, pentru că mă gândeam că era posibil să termin cu toată suferința dacă îmi luam viața” mărturisește ea.
Telma vedea cum înăuntrul ei creștea tot mai mult ura față de ea însăși. “Încercam să-mi umplu golul pe care îl simțeam înăuntrul meu cu prietenii, dar fără succes. Pe stradă eram o persoană bucuroasă, dar când ajungeam acasă plângeam.
Mă uram atât de mult, încât atunci când mă vedeam în oglindă îmi doream să mor..
M-am implicat în jocuri care invocau spiritele și văzând multe filme de groază, îmi găseam plăcerea în ele în timp ce starea mea se înrăutățea” subliniază tânăra.
Transformarea vieții
“Într-o zi, mama a fost invitată să meargă la Centrul de Ajutor și m-a luat cu ea. De atunci, viața noastră s-a schimbat complet!
Azi sunt o persoană fericită, familia mea este unită și tatăl meu este schimbat. Am pace înăuntrul meu, îmi place să trăiesc și am scăpat de toate problemele spirituale. În plus, sunt vindecată de problemele de sănătate despre care medicii spuneau că nu au soluție, sunt căsătorită și fericită” garantează Telma.
Telma Patricia
Legate de
”Incredibilul s-a întâmplat!”
Există condiții în viața noastră care ne modelează și ne fac să acționăm într-un mod diferit. Cu toate acestea, există mereu posibilitatea unei transformări.
”Singura cale de ieșire era moartea”
O serie de întâmplări și greutăți l-au condus pe Filip să-și piardă voința de a trăi.
Dificultăți financiare și o căsnicie la un pas de destrămare
Deși totul pare să decurgă bine într-o căsnicie, sunt situații care apar și te pun la încercare. În acel moment…
Au căutat ajutor la vrăjitori ca să-și refacă căsnicia, dar…
Căsătoria este o legătură între doi oameni, bazată pe încredere. Când aceasta nu mai există, se rupe legătura care îi unea și încep…
Depresivă și discreditată în dragoste a încercat să se sinucidă
Depresia, insomnia, dorința de sinucidere, sunt câteva dintre simptomele pe care le prezintă persoanele care suferă în viața sentimentală…
Lourenco și Adriana
Focul Sfânt în Credința lui Avraam
Doamna Loredana
”Când am venit la Catedrala Credinței, căutam, mereu, să primesc binecuvântări de la Dumnezeu.
Doamna Ioana
”Înainte, nu-mi ajungeau banii de pensie, dar acum îmi și rămân. Nu-mi mai fac probleme că…
Doamna Mariana
”Înainte, soțul meu bea, fuma și aveam numai certuri cu el. Copiii mei nu mă ascultau…
Doamna Mariana Drăgan
”Înainte, aveam certuri în familie, soțul meu bea, iar copiii nu lucrau…