”Am încercat să mă sinucid de trei ori”
“Am crescut într-o familie cu probleme, cu multe certuri și agresiuni verbale și fizice, pentru că tatăl meu era alcoolic. M-am căsătorit la 18 ani, crezând că niciodată nu mă voi întoarce să trăiesc într-un astfel de ambient!
Aveam o situație financiară stabilă și un soț bun, dar problema era înăuntrul meu. Eu eram o persoană atât de geloasă, încât soțul meu nu putea să vorbească sau să se uite la nimeni. Chiar dacă lucram împreună și mereu ieșeam doar în familie, eu mă îndoiam de el!
În plus, eram o persoană dușmănoasă, îi uram pe cei care îmi făcuseră ceva, inclusiv pe soțul meu, ajungând să nu vorbesc opt zile cu el în casă. Simțeam o forță de necontrolat înăuntrul meu care mă făcea său fiu un alt om. Chiar ajunsesem să-I cer lui Dumnezeu sau diavolului să mă ia, pentru că nu mai suportam.
Aveam dureri de cap constante, probleme la coloană și am ajuns la spital cu picioarele paralizate. Am fost să fac tot felul de examene, consultații psihiatrice, am mers și la neurochirurgie, dar toate rezultatele au ieșit negative și mi-au spus că erau pe fond nervos. În acea perioadă luam multe medicamente, unele preparate chiar pentru mine, dar nu mă puteau calma.
Nu avem grijă de copiii mei și de soț, nici măcar de afacerea mea. Stăteam și opt zile în pat, simțindu-mi corpul greu ca și cum un camion trecuse peste mine. Aveam și probleme spirituale, pentru că auzeam că cineva mă strigă pe nume și soneria de la ușă suna noaptea fără să fie nimeni.
Am recurs la prezicători și clarvăzători. Am fost și la vrăjitoare unde am cheltuit mulți bani încercând să am o viață mai bună, dar totul s-a înrăutățit. În acea perioadă am încercat să mă sinucid de trei ori și ultima dată m-am trezit la spital.”
Nouă viață. “Am cunoscut Centrul de Ajutor acum 27 de ani și mi-am încredințat viața 100% Dumnezeului Viu și El m-a salvat! Azi, pot spune că sunt un om fericit, am iubire înăuntrul meu și vreau să duc Cuvântul lui Dumnezeu la tot mai mulți oameni. Toate bolile, dușmănia și ura au dispărut și viața mea acum este un colțișor de rai.”- Maria Augusta Filip
Legate de
”Viața mea a devenit un haos!”
O neînțelegere cu tatăl și greutățile mamei de a plăti datoriile unei afaceri vechi, au făcut-o pe Bruna să fie…
”Mă simțeam inferiorizată”
Sara se credea inferioară celorlalți și de aceea nu reușea să-și stabilească obiective pentru…
De la o curte a devenit proprietarul unei fabrici
Edelvaldo a început să facă canapele în curtea casei părinților săi și…
”Am fost concediat după 26 de ani de muncă”
Să fie concediat, era ultimul lucru la care se aștepta Eric, care tânjea…
Prostituție, alcoolism și droguri
Abandonată de părinți la vârsta de doi ani, Sandra a crescut supărată și ura tot și pe…
”Violată la 13 ani”
Aveam treisprezece ani când, într-o dimineață, când soția tatălui meu vitreg era…
”Vocile îmi spuneau să mă dau cu capul de perete”
Când Ana avea șapte ani, a locuit cu tatăl și atunci a început…
”Nu puteam să stau o zi fără să beau sau să folosesc droguri”
Regiane Matos a crescut frecventând Centrul de Ajutor, dar, pentru că avea o concepție greșită despre…
“Ajungeam la agresiune verbală și fizică”
Căsnicia era distrusă și problemele financiare au gravat relația dintre cei doi care era…
”Aveam vedenii și ei vorbeau cu mine…”
Pentru suferință nu contează vârsta, pentru că ea îi afectează pe toți, de la un nou-născut până la…