“Am crescut tristă, cu complexe și traume”
”Când am ajuns la Centrul de Ajutor sufeream cu multe probleme înăuntrul meu, deoarece el era foarte tulburat.
Aveam o tristețe profundă înăuntrul meu, eram o persoană cu multe complexe. În același timp, îmi era foarte frică de moarte. Când ieșeam din casă în special seara, îmi era frică să nu mor călcată și când dormeam, primul gând era că nu mă voi trezi.
Am crescut văzând-o pe mama suferind cu dureri de cap constante și spunând că prefera să moară decât să trăiască acea suferință. Toate acestea mă făceau să simt din ce în ce mai mult frica de moarte.”
Transformarea
”Când am ajuns la Centrul de Ajutor împreună cu familia mea, am fost bine primiți și ne-a fost dată o îndrumare potrivită cazului nostru.
Am început să particip la slujbe și am pus în practică toate învățăturile pe care le ascultam. Cu timpul, mi-am învins temerile, tristețea a dispărut, precum și rănile sufletești din interiorul meu. Am devenit o persoană încrezătoare, veselă și am învățat să-mi domin temerile care mă chinuiau în trecut. Mama mea a fost vindecată de durerile de cap și a devenit o femei puternică. Azi familia noastră este fericită!”- Edmisa Fontes
Legate de
”Nu aveam nici obiective pentru viitor”
O decizie bună este capabilă să schimbe totul…
Nicoleta – Muntele Sinai
Focul Sfânt pe Muntele Sinai
Dl. Cristian – Focul Sfânt pe Muntele Sinai
Vedeți ce s-a întâmplat în viața Domnului Cristian când a sacrificat.
DNA CAMELIA – Focul Sfant pe Muntele Sinai
https://www.youtube.com/watch?v=pGmdZ6oVh3s
“Viața mea era un iad”
Înainte să intru la Centrul de Ajutor, eram o tânără cu multe complexe, din cauza divorțului părinților mei și…
“Înainte să cunosc Centrul de Ajutor viața mea era tristă și goală”
La fel ca mulți oameni care în ziua de azi suferă cu probleme de origine spirituală, Rui a căutat…
“Am crescut chinuită, cu complexe și traume”
Mediul familial în care creștem are destul de multă influență asupra genului de om care devenim. Dacă nu există…
“Îmi doream doar să mor”
Viața mea a fost îngrozitoare înainte să cunosc Centrul de Ajutor (CdA). Eram o persoană complexată și cu traume, mă simțeam…
Divorț, durere și suferință
Mulți oameni își închid inima pentru iubire după o relație care nu a mers bine și după ce rănile s-au cicatrizat. Acesta a fost…
”Incredibilul s-a întâmplat!”
Există condiții în viața noastră care ne modelează și ne fac să acționăm într-un mod diferit. Cu toate acestea, există mereu posibilitatea unei transformări.