„Am avut chiar patru iubiți în același timp”

Cunoașteți povestea lui Danielly și înțelegeți cum a fost posibilă schimbarea comportamentului său

La 26 de ani, Danielly este o femeie fericită. Ea relatează că, după ce a primit Duhul Sfânt, a început să aibă alte atitudini față de aceleași probleme cu care s-a confruntat. Dar, înainte de a se întâmpla toate acestea, recepționera a avut o viață dureroasă, cauzată de tristețe profundă și de lipsa de iubire de sine.

Încă foarte tânără, Danielly a văzut că familia ei se distruge, crescută de mama și de bunicii materni, a încercat să umple golul pe care îl simțea, din cauza lipsei de dragoste acasă, cu băuturi, petreceri și prietenii.

„Am suferit de depresie, aveam un gol foarte mare, pe care am încercat să-l umplu cu petreceri, cu băuturi și prietenii. La 14 ani, am început să am o relație cu cineva și am crezut că o să-mi umple golul ”, spune ea.

Relații simultane

Din păcate, prima relație a lui Danielly nu a funcționat. Suferind mult din cauza despărțirii, a decis să aibă relații cu alte persoane, dar doar un partener nu a fost suficient pentru a-i vindeca rănile. Danielly a continuat apoi să aibă relații simultane.

„După un timp, s-a terminat prima relație și am rămas cu acel semn, acel gol. M-am gândit că o relație cu altcineva va șterge acel sentiment rău, doar că nu eram fericită, așa că am început să am relații cu mai multe persoane, chiar am avut patru iubiți în același timp. Așadar, mi-am dat seama că eram cu patru bărbați, dar niciunul nu m-a putut face fericită ”, comentează.

Întâlnirea cu Dumnezeu

Danielly a fost invitată să participe la o slujbă la Locașul Duhului Sfânt. Și în ziua în care a vizitat biserica pentru prima dată, a văzut că viața ei va fi transformată prin credință. “Când am ajuns la Catedrala Credinței, părea că Dumnezeu a pregătit ziua și ora. Pentru că tot ceea ce părintele vorbea a fost exact ceea ce se întâmpla în viața mea. Părea că tot ceea ce a spus a fost o rană, care trebuia să fie vindecată. După ce am primit Duhul Sfânt, am început să am alte atitudini”, a spus ea.

Dar nu a fost ușor să primească pecetluirea cu Duhul Sfânt, ea a făcut mai multe propozite, a participat la campanii de credință, s-a schimbat mult, nu mai era aceeași persoană, căuta Duhul Sfânt, dar un lucru încă lipsea: să-și ierte tatăl. Doar după ce ea a iertat cu adevărat, a primit botezul cu Duhul Sfânt.

Astăzi este fericită, golul din interior s-a umplut, este căsătorită cu un singur bărbat, și mai presus de toate, este o slujitoare fidelă a lui Dumnezeu.

Danielly