Agresiuni, minciuni și trădări
Paul și Sharom au trăit un adevărat coșmar înainte să cunoască Catedrala Credinței
“Căsnicia noastră era distrusă. M-am căsătorit în ideea că voi fi fericită, dar, într-adevăr, mă simțeam văduva unui soț viu, pentru că el trăia ca și cum ar fi fost necăsătorit. Atunci au început trădările, agresiunile și minciunile. Am descoperit totul doar după 10 ani de căsătorie”. Sharom
“Eu eram un monstru! Aveam un gen de moștenire spirituală care mă făcea să repet cu soția tot ce trăisem în familia mea. Trădam, agresam și mințeam. Am ajuns în punctul în care am dat-o afară din mașină în timp ce aceasta mergea. Într-o zi, în care ne certasem în mașină, m-am gândit: ori termin cu tot, ori bat la ultima ușă… așa am ajuns la Catedrala Credinței.” Paul
“ Când Paul m-a adus la Catedrala Credinței, viața noastră a fost transformată. Căsnicia noastră a fost refăcută și situația financiară s-a schimbat. Prin participarea noastră la campania Focul Sfânt, viețile noastre au fost transformate complet. Depresia, sindromul de panică, problemele financiare, au dispărut și azi suntem foarte fericiți.” Sharom
Paul și Sharom
Legate de
Imaginea violenței
Luis se simțea un om doborât și a fost nevoie să ajungă într-o situație critică ca să vadă…
UN DOCTOR DEPRESIV – DL LIBERTO
Aveam probleme psihologice, aveam probleme spirituale și la nivel profesional aveam vise pe care nu le puteam îndeplini…
Trăiam într-o casa cu chirie, ploua mai mult în interiorul casei decât afară…
Trăiam într-o casa cu chirie, ploua mai mult în interiorul casei decât afară…
Când am pierdut totul, părea că am lepră, nimeni nu se apropia de mine…
Când am pierdut totul, părea că am lepră, nimeni nu se apropia de mine…
Focul Sfânt – Dl. Iosiv și Carmen
Viața mea era distrusă, chiar din copilărie…
”Eu puneam arma pe fața persoanei, și dacă ea reacționa era împușcată…”
Eu puneam arma pe fața persoanei, și dacă ea reacționa era împușcată…
”Prima mea tentativă de sinucidere a fost după o ceartă…”
Prima mea tentativă de sinucidere a fost după o ceartă…
FOCUL SFÂNT – ALICE
Vindecată de virus HIV
”Eu mereu am spus că m-am născut pentru a fi un infractor…”
Eu mereu am spus că m-am născut pentru a fi un infractor…
Focul Sfânt – Dna. Daniela
Probleme financiare si in familie