Auto-ajutor și ajutor de sus

Auto-ajutor și ajutor de sus”Doamne, pe Tine Te chem! Vino degrabă la mine! Ascultă glasul meu, când strig după ajutor la Tine! Fie rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, iar ridicarea mâinilor mele – ca jertfele de seară.”- Psalmul 141:1-2

Eu cred în ambele: auto-ajutor și ajutor de sus. Ajutorul de sus vine când există auto-ajutor. Dumnezeu te poate ajuta când te ajuți, când faci partea ta. Dumnezeu nu lucrează singur. El folosește ceea ce faci tu. De aceea, trebuie să vezi dacă te rogi când trebuie să acționezi sau acționezi când trebuie să te rogi.

Să te ajuți pe tine însuți înseamnă să faci ce-ți revine ție, să nu aștepți pe nimeni și nici Dumnezeu nu va face ceea ce este responsabilitatea ta. Nu are rost să te plângi, să-L întrebi pe Dumnezeu de ce nu s-a întâmplat una sau alta în timp ce nu ți-ai făcut partea ta.

Dar auto-ajutorul are limite. Limita ta ești tu însuți. Auto-ajutorul se termină când nu mai poți face nimic. Aici vine ajutorul de sus.

Psalmistul David s-a rugat cu cuvintele de mai sus când era urmărit de regele Saul care vroia să-l omoare. Nu mai avea ce să facă. Regele și toate trupele lui îl vânau pe David ca un leu după prada lui. David se ascundea în peșteri și implora protecție și ca Dumnezeu să-l scape- ajutor de sus.

Dacă ești într-un punct al vieții tale în care nu mai poți să faci nimic, e momentul să faci ce a făcut David: să strigi către Dumnezeu cu credință.

Acolo unde ești, sau în cea mai apropiată cameră, poți să-ți reverși temerile, neliniștile și îndoielile înaintea lui Dumnezeu. Fă cererea ta către El cu credință. Așa cum El i-a răspuns lui David, îți va răspunde și ție!

http://centrodeajuda.pt/mensagens/bispo-renato-cardoso/autoajuda-e-ajuda-do-alto/

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *