Ziditorii, Încărcătorii și Trâmbița

Fiecare are sarcina lui, în Reconstruirea zidului, adică lupta e personală, individuală, chiar dacă rezultatul final e unic și fără echivoc: un zid de VIEȚI RECONSTRUITE!

postsexta”Cei ce zideau zidul şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma. Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine” (Neemia 4.17-18).

Observați că fiecare trebuia să-și ocupe locul și să-l folosească în cel mai bun mod. Încărcătorii nu puteau să-și dorească să facă munca ziditorilor, pentru că nu fuseseră pregătiți pentru asta și nu erau capabili pentru așa ceva. Atât pentru încărcători, cât și pentru ziditori, diviziunea muncii era naturală.

Ei nu se întrebau care e motivul pentru care fiecare făcea o anumită sarcină, din contră, puneau mâna și realizau sarcina, fără să pună întrebări, pentru că aveau în minte obiectivul principal, care era Reconstruirea zidului.

Dar Cel care suna din trâmbiță?

În zilele noastre, Duhul Sfânt e Cel care ne ajută. El e ca o alarmă care, înaintea unui lucru pe care suntem pe cale să-l facem, în aceeași clipă, „sună” înăuntrul nostru, ca să ne avertizeze când suntem pe cale să facem o greșeală.

”Am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Lucrarea este mare şi întinsă, şi noi suntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii” (Neemia 4.19).

Chiar dacă nu sunteți 24 de ore din 24 la Centrul de Ajutor Spiritual, nu există nici un motiv să nu fiți în același duh cu aceia care participă la cele 52 de Zile de Reconstruire, pentru că există o serie de ajutoare pentru a vă sprijini, precum site-ul paginauniversala.ro, mesajele Părintelui Lucian de pe Nașul TV, în afară de cele de pe Blogul parintelelucian.ro!

”La sunetul trâmbiţei să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi”

Trebuie să fiți atent la sunetul „trâmbiței” și să vă supuneți imediat, fără să întrebați de ce sună sau să vă gândiți la ce veți lăsa în urmă (să nu fiți atașat de nimic, nici de sentimente, nici de familie, nici de bunurile materiale și așa mai departe).

Asta e atitudinea celui Indignat și Curajos, el nu pierde timpul cu întrebări, cu lucruri care nu adaugă nimic la credința lui, în viața lui. El acționează pe baza Cuvântului Dumnezeului Celui Viu, pentru că știe că Dumnezeu e cu el!

Dumnezeu va lupta pentru noi, când suntem în același Duh, în unitate, pentru că El nu se găsește în divizare, în separare, în egoism sau individualism.

Mulți chiar au câștigat lupte externe, prin folosirea Credinței lor, dar tot n-au fost capabili să le câștige pe cele interne, pentru că nu sunt, încă, UNA cu Dumnezeu, pentru că n-a existat o încredințare TOTALĂ. Dovada e că Trâmbița a sunat și sună, dar El nu vine!

Ep. Julio Freitas

Ep. Julio Freitas

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *