Temple Vii
Slava Casei din Urmă, *Templele Vii dinaintea Răpirii, va fi mai mare decât slava Casei Dintâi, fiindcă în Ea va fi Manifestarea Sfintei Treimi!
– ÎN PRIMUL TEMPLU (Construit în Perioada lui Solomon) S-a Manifestat Dumnezeu-Tatăl;
– ÎN AL DOILEA TEMPLU (Construit în Perioada lui Irod) S-a Manifestat Dumnezeu-Fiul;
– ÎN AL TREILEA TEMPLU (Construit de Membrii Centrului de Ajutor Spiritual în Perioada Episcopului Macedo) se va Manifesta Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul, Dumnezeu-Duhul Sfânt și Mireasa, care este Biserica Îmbrăcată în Alb.
*Toți care au fost Botezați cu Duhul Sfânt.
PROFEȚIA S-A ÎMPLINIT!
”Slava acestei CASE DIN URMĂ va fi mai mare decât a celei dintâi, zice DOMNUL Oştirilor; şi în Locul Acesta voi Da Pacea…” (Hagai 2.9).
Templul Universal al lui Solomon este CASA DIN URMĂ, construită ca să Descopere și să Ducă Numele Singurului Dumnezeu-Viu, înaintea Revenirii Domnului Iisus. Așadar, este vorba despre noi! Iar dacă Slava Templului în Perioada Legii a fost Extraordinară, nici nu pot să descriu cum va fi Acest Extraordinar, care va face și mai Cunoscută Slava Lui Dumnezeu!
Astfel, cei care disprețuiesc Templul Universal al lui Solomon disprețuiesc Slava, Puterea Extraordinară, Măreția, Îndurarea din Templul Dumnezeului-Viu. Fiindcă acesta este mult mai mare decât cele care au existat în Ierusalim. De aceea, nu poate fi numit o replică, fiindcă nu există nici o replică superioară originalului.
Știm că Dumnezeu nu locuiește în temple construite de mâna omului, așadar, ce face ca Acest loc să fie atât de Glorios? Faptul că aceia care vor intra aici ca oameni, ca și creaturi umane, vor ieși ca TEMPLE VII, ființe spirituale, spre Slava DUMNEZEULUI CELUI VIU.
”Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de templul Lui” (Psalmi 27.4).
Ce onoare indescriptibilă va fi să intrați în această casă Din Urmă! Este ultima chemare a Lui Dumnezeu pentru Omenire, ca să se întoarcă la El. Căci El este la ușa inimii fiecăruia și ne cheamă pe fiecare.
Pentru a elimina orice îndoială cu privire la ceea ce este scris și arătat aici, vă spunem că în templul care va fi construit în același loc ca și primul și al doilea templu, în Ierusalim, după Răpirea Bisericii Domnului Iisus, în timpul domniei antihristului, pe Muntele Moria, unde în prezent se află Domul Stâncii, o moschee Musulmană, Dumnezeu nu va fi Glorificat și cu atât mai puțin, slujit. Din contră, în cadrul lui, în ziua inaugurării, va exista o imagine a antihristului, care va cere închinare și adorare față de persoana sa, atunci când se vor termina cele trei cincimi de pace falsă, iar antihristul va dezvălui umanității cine este cu adevărat.
Cine vrea să se îndoiască, să nu ezite și să se pregătească să-l cunoască pe antihrist, dacă Domnul Iisus se va Întoarce în zilele noastre și nu va fi Răpit, să vadă că L-a disprețuit pe Cel Drept, pentru cel îndoielnic.
”În ce priveşte venirea Domnului nostru Isus Cristos şi întâlnirea noastră cu El, vă cerem, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi sau tulburaţi aşa de repede în mintea voastră de vreun duh sau de vreo afirmaţie sau de vreo scrisoare ca venind din partea noastră, care spune că ziua Domnului a şi venit. Nimeni să nu vă înşele în nici un fel, pentru că acea zi nu va veni înainte să vină apostazia şi înainte să fie descoperit omul fărădelegii, fiul distrugerii, cel care se opune şi se înalţă pe sine deasupra oricărui aşa-zis dumnezeu sau obiect al închinării. El se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, declarându-se pe sine însuşi Dumnezeu. Nu vă amintiţi că v-am spus aceste lucruri când eram cu voi? Voi ştiţi ce-l împiedică să fie descoperit acum, înainte de vremea lui. Căci taina fărădelegii lucrează deja; trebuie doar ca cel care-l împiedică acum să fie dat la o parte” (2 Tesaloniceni 2.1-7 Noua Traducere în Limba Română).
Să mergem la TEMPLUL Dumnezeului-Viu,
Vino, Doamne Iisuse Hristoase!!!
Deixe o seu comentário