Stop Lui Dumnezeu

Există un lucru foarte important pe care trebuie să-l aflăm şi să-l învăţăm: Acela care se referă la modalitatea prin care sunt realizate visele noastre.

Multe persoane dau vina pe faptul că nu ştiu cum să se roage, atunci când vine vorba de lipsa răspunsului lui Dumnezeu la rugăciunile şi cererile lor. Dau vina pe multe lucruri, atunci când se face referire la motivul pentru care visele lor nu au fost încă realizate. Dar într-adevăr, vina nu este asta!

Dumnezeu ne ascultă pe toţi, dar le răspunde numai celor care îşi materializează credinţa. Aceştia primesc răspunsul chiar şi fără să ceară nimic. Sacrificiul pe care-l faci Îl face pe Dumnezeu să-ţi răspundă. Atitudinea de materializare a credinţei Îl face pe Dumnezeu să aibă grijă de necesităţiile sale, chiar dacă tu nici măcar nu deschizi gura să spui ceva. Sacrificiul tău „se roagă” pentru tine! Vă voi demonstra asta în biblie:

Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul. (Luca 8:43)

Trei lucruri ne atrag atenţia la acest pasaj:

Primul:

Aici ni se arată că această femeie avea condiţii financiare. Deasemenea dacă citiţi evanghelia după Marcu, vă veţi convinge şi mai bine pentru că este scris că ea şi-a cheltuit toată averea. Din nefericire, din cauză că avea o condiţie economică bună, nu avusese motiv până atunci să ceară ajutorul Lui Dumnezeu. În schimb, ajunsă la ananghie, a căutat ajutorul medicilor. Dar, prin credinţa ei pură în El, a fost vindecată. Pe atunci, tot poporul iudeu credea în Dumnezeu de când erau mici, iar tradiţia lor îi învăţa să îşi prezinte copiii Lui Dumnezeu încă din primele zile după naştere. Ea însă, nu a crezut în Dumnezeu într-o formă religioasă. Nu era familiară cu credinţa şi astfel, a recurs la un alt fel de ajutor.

Dacă noi am avea o astfel de credinţă, fără temelie în religiozitate, cum am acţiona? Cine are o astfel de credinţă, este normal să recurgă la ajutorul oamenilor, să facă orice îi stă în puteri ca să scape. Tendinţa unei astfel de persoane este aceea de a căuta ajutorul în orice loc, mai puţin la Dumnezeu. Ea nu vrea să folosească credinţa.

Să ne gândim: Dumnezeu este în cer şi eu sunt pe pământ; Dumnezeu e acolo, iar eu sunt aici. Dumnezeu există cu scopul de a-mi aduce pace interioară, de a mă salva şi de a-mi ierta păcatele. Aşa gândesc mulţi, dar nu este adevărat întru totul. Dumnezeu există pentru a ne salva, pentru a ne ierta de păcate, pentru a ne rezolva probemele şi pentru a ne învăţa cum să trăim după chipul şi asemănarea Lui, fiind astfel cele mai bune fiinţe umane, putând astfel să reflectăm puterea Lui, iubirea Lui, mila dreptatea şi pacea Lui. Dar dacă decid să apelez la propriile mele resurse, la forţa mea, la înţelepciunea mea şi la experienţa de viaţă pe care am acumulat-o, şi să-L dispreţuiesc astfel pe Dumnezeu, ce se va întâmpla?

Dumnezeu îmi rescpectă decizia şi permite în consecinţă ca eu să sufăr, la fel ca acea sărmană femeie care suferea cu hemoragie de atâţia ani.

Al doilea lucru:

Problema pe care această femeie o avea, era una fără soluţie. Nimeni nu o putea ajuta. Multe vise cum ar fi: acela de a a se căsători, de a-şi forma o familie, de a fi mamă…nu puteau deveni realitate din cauza bolii ei. Pe vremea aceea, legea iudaică, interzicea ca o femeie cu scurgere de sânge să se aproprie de un bărbat şi cu atât mai puţin să-l atingă. Având în vedere acest lucru, ea nu putea avea vre-un iubit şi nu se putea căsători.

Deasemenea, femeia care deja era căsătorită, pe timpul acela, şi care era în perioada ciclului menstrual nu putea să se atingă de soţul ei, şi nici el de ea; nu putea să iasă din casă în această perioadă căci în caz contrar, dacă era prinsă, o duceau şi o încuiau în temniţă iar apoi o condamnarea pentru fapta ei era moartea. Ea nu putea ieşi din casă pentru că era interzis prin legea Lui Dumnezeu. Dumnezeu interzisese asta, pentru ca oamenii să respecte această perioadă în care femeia este la menstruaţie. În acea perioadă era timpul ca cei doi să se sfinţească cu trupul şi cu sufletul.

Al treilea lucru:

Doar după ce şi-a epuizat toate resursele de unde i-ar mai fi putut veni scăparea, şi-a folosit credinţa. Aşa se întâmplă cu mulţi care numai după ce apelează la orice sursă umană de scăpare, se hotărăsc să apeleze şi la credinţă. Ei privesc atitudinea de credinţă ca pe o ultimă uşă de scăpare. Dar înainte de a porni pe acest drum spre ajutorul Divin, ei cer ajutorul prietenilor, avocaţilor, celor experimentaţi etc şi abia apoi Îl caută pe Dumnezeu.

Aceşti 12 ani de suferinţă, puteau fi evitaţi dacă ea se hotăra mai devreme să-şi folosească credinţa, să şi-0 materializeze. Dar, observaţi că ea şi-a materializat mai întâi încrederea în doctori, a sacrificat bunurile ei medicilor şi toate astea pentru că ea credea că aceştia o puteau ajuta. Asta înseamnă să crezi! Credinţa este siguranţa că ceea ce credem se va şi împlini. Dar ea era frustrată şi „s-a apropiat pe dinapoi” (Luca 8:44)

Dacă vom citi din Matei, vom observa că ea nu a vorbit nimic cu nimeni, nici cu părinţii sau cu fraţii, prietenii sau chiar cu Propriul Dumnezeu. Ce a făcut ea? A vorbit cu ea însăşi şi şi-a folosit inteligenţa. Ea s-a gândit aşa: Dacă Iisus spune că este Fiul Lui Dumnezeu, atunci înseamnă că ştie suferinţa mea căci El a creeat cerurile pământul şi mările cu tot ce este în ele. Dumnezeu ştie cine sunt eu ce vreau şi carte este suferinţa mea. Atunci ea a plecat din casă, chiar simţindu-se rău, fiind anemică şi având dureri: „şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.” (Luca 8:44).

Două lucruri îmi atrag atenţia aici: când cineva vorbeşte cu el însuşi îşi foloseşte credinţa cu inteligenţă. Când nu vorbeşti cu nimeni şi nu te aştepţi ca nimeni să te sprijine în decizia ta eşti pe drumul credinţei care dă rezultat. Deasemenea, ea nu a aşteptat ca minunea să vină peste ea ci s-a dus şi a declanşat înfăptuirea miracolului. Este scris că ea s-a rugat, a implorat şi a plâns? Nu! Ea doar a acţionat atingând haina Lui Iisus cu toată credinţa. Asta ne arată că atunci când există credinţă vie, ea nu ne face doar să aşteptăm minunea rugându-ne, postind şi venind la biserică ci ne învaţă să atragem atenţia Lui Dumnezeu acţionând. Pe Dumnezeu îl „atingem” atunci când ne manifestăm credinţa.

Poate că pe tine te-au atins toate lucrurile rele: tristeţea, decepţia, amărăciunea, bolile, revolta, ura etc. Însă, atunci când reuşeşti să-L atingi pe Dumnezeu, tot ceea ce este rău iese, după cum este scris: „…Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.” Dar poate că spuneţi: „Domn Episcop, eu sunt pe cale să mor, eu îmbătrânesc, timpul trece şi eu pierd speranţa…” Asta se întâmplă datorită faptului că din nefericire nu ţi-ai folosit, nu ţi-ai materializat şi nu ţi-ai evidenţiat credinţa căci dacă noi facem aceste lucruri, puterea Lui Dumnezeu iese din El spre noi.

Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El, au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8:45)

Mulţimea Îl îngrămădea pe Iisus şi El a întrebat: Cine M-a atins. Toţi cei de acolo, la auzul acestor vorbe au spus că ei nu L-au atins. Cu toate astea, Iisus a insistat cu întrebarea şi a zis: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” (Luca 8:46)

Când sacrifici, obţi pentru că a fost un sacrificiu pentru această femeie. Ea îşi sacrifica propria viaţă. Ea nici nu avea voie să iasă din casă şi a înfruntat mulţimea, a trecut printre bărbaţi şi mai mult decât atât…L-a atins pe Iisus. Ce îşi zicea ea oare? Că dacă e să moară, să moară odată căci aşa nu mai putea continua. aceasta este credinţa vie. Când Iisus a întrebat cine L-a atins ea nu a ascuns ci a spus pe faţă că ea Îl atinsese. Atunci, Hristos i-a spus:

„Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.” (Luca 8:48).

Ea nu a cerut nimic de la Dumnezeu. Ea doar a ieşit din casă încălcând legea, nemulţumindu-i pe toţi, a mers prin mulţime şi s-a atins de un bărbat. Toate lucrurile acestea erau de condamnat în vremea aceea având în vedere situaţia femeii care risca să-şi piardă viaţa căci aceasta era condamnarea pentru fapta ei. Ei nu i-a păsat şi şi-a văzut de sacrificiul ei. Şi-a asumat riscul de „a crede”.

Când ne materializăm credinţa prin sacrificiu facem ceva neobişnuit şi Îl facem pe Dumnezeu să se oprească asupra noastră. E ca şi cum I-am spune stop Lui Dumnezeu.

Există miliarde de locuitori pe faţa pământului. Câţi dintre ei nu îi cer Lui Dumnezeu ceva chiar acum? Cum să-L fac pe Dumnezeu să se oprescă şi să se uite la mine spunând: fiule/fiică, credinţa ta te-a mântuit?

Observaţi că El nu a zis: Credinţa ta te-a vindecat, ci a spus: Credinţa ta te-a mântuit. Credinţa femeii nu i-a rezolvat doar problemele fizice dar şi pe cele spirituale.

Sacrificiul tău se roagă pentru tine. El face să iasă putere din Dumnezeu. După acest lucru toată lumea află minunea care s-a întâmplat. Dumnezeu nu face nimic parţial. El dă sănătate, dar dă şi familie fericită, căsnicie realizată, spor, prosperitate, etc.

Dacă Dumnezeu încă nu te-a ajutat nu înseamnă că nu a vrut sau că nu a putut ci înseamnă că tu încă nu ai sacrificat. Şti să te rogi dar nu şti să sacrifici, vrei lucrurile cele mai bune dar nu ştii cum să-ţi materializezi credinţa, vorbeşti mult şi faci puţine lucruri. Această femeie nu a zis nimic. Ea doar a acţionat şi a făcut să se întâmple.

El apoi a protejat-o pentru ca nimeni să o mai poată învinovăţii aşa cum se întâmplă adeseori când lumea dă vina pe Dumnezeu. Ei nu i-a păsat dacă o condamnau. Ea se gândea că măcar a fost vindecată şi că Iisus este Mântuitorul ei. Cheltuise toată averea la medici şi pierduse 12 ani din viaţă, aşa că n-o mai interesa nimic altceva.

Mai sunt mai puţin de 50 de zile până la sfârşitul anului şi Dumnezeu poate face lucruri grandioase. Întreabă-te: Eu cu adevărat sacrific, dau tot ce e mai bun din mine? Doar tu poţi răspunde.

„Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în faţa întregului norod, din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numaidecât.
Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.”(Luca 8:47-48)

Dumnezeu vrea ca să închei acest an în pace şi să-l începi şi pe următorul tot în pace