Duhul Sfânt conlucrează cu persoana pentru a exista o dezvoltare spirituală. Când există o dăruire 100% din partea noastră faţă de El, atunci, Duhul începe să aibă scopuri cu noi.
Sunt patru acţiuni ale Duhului Sfânt pe care dorim să le discutăm şi sunt tocmai acele lucruri pe care Dumnezeu vrea să le facă prin Duhul:
1 Edificarea
Dumnezeu vizează ca prin Duhul să ne edifice. A edifica înseamnă a construi pentru că în general, atunci când venim la Dumnezeu, interiorul nostru este puternic avariat de traume, complexe, decepţii, înşelăciuni, diverse forme de probleme, etc. Atunci Duhul ne oferă voinţa de a trăi şi de a lupta pentru viaţa noastră ţi în consecinţă începem să avem obiective şi dorinţa de a le atinge.
Ceea ce este minunat este că acest prim pas al Duhului Sfânt este acela de a ne reconstrui interiorul care la rândul său, odată reconstruit va începe să dea roade la exterior. Ca să exemplificăm: să spunem că suntem posesorii unui mare teren care este viaţa noastră. Hristos este Constructorul, iar noi ca deţinători ai pământului trebuie să fim de acord ca Marele Constructor să realizeze această mare lucrare de edificare. Exact aşa trebuie făcut, noi trebuie să ne dăm acordul Duhului Sfânt pentru ca El să poată să-şi săvârşească lucrarea în noi.
În următoarele articole vom continua acest mesaj, aşa că fiţi pe fază…!!!
Leave A Comment