Prima Poruncă a Lui Dumnezeu

Dumnezeu a dat poporului Său cele 10 PORUNCI, din 3 motive de bază:

ELIBERARE
deserto1. De ce acest popor care, odată, credea în Dumnezeu, din liber și Binecuvântat, a devenit sclav (acum Dumnezeu Îi dă încă o Oportunitate să fie Liber, prin Puterea Sacrificiului), dar după aceea, nu numai că a crezut în Dumnezeu, dar s-a întors la El, crezând în El și avându-L ca Unic Dumnezeu, Domn și Mântuitor? Poruncile Dumnezeului Viu ne Eliberează de toate minciunile, sofismele, tranzițiile, religiile, manipulările, fanteziile și traumele.

PROTECȚIE
2. Dumnezeu a dat CELE ZECE PORUNCI ca oamenii, care până atunci doar au crezut în El, să devină Numai Ai Lui, iar prima condiție a fost să se supună Poruncilor, Învățăturilor și Îndrumărilor Lui. Adică, Poruncile Lui Dumnezeu nu sunt pentru a priva pe nimeni de o viață de calitate sau pentru a exclude oamenii dintr-o viață de plăcere, dimpotrivă, Poruncile – în principal CELE ZECE – sunt eliberatoare, transformatoare, în fapt, cele ZECE PORUNCI au fost pentru PROTECȚIA poporului Lui Dumnezeu!

ALIANȚĂ
3. Al treilea motiv al dăruirii celor ZECE PORUNCI a fost ca oamenii să aibă, prin ascultare și prin această credință-inteligentă care Îi va proteja, o Alianță cu Dumnezeu. Atunci, vor avea Mântuirea și o conștiință curată. Deși nu suntem perfecți, împlinirea Legilor și ascultarea de Cuvântul Lui Dumnezeu ne face să avem o conștiință curată.

1. „Să nu ai alți dumnezei afară de MINE”

Noi suntem cei care decidem dacă vom avea sau nu alți dumnezei în afară de Dumnezeu. Cu toate astea, Dumnezeu Însuși a afirmat că nu există alți dumnezei în afară de El, pentru că El e Unicul Viu și Atotputernic. EL E DUMNEZEU!

Da, există alții, fabricați de mâini omenești, de oameni religioși, de duhuri rele, pentru propriile noastre sentimente, care sunt adorate sau venerate mai mult decât Însuși Dumnezeu. Ca să înțelegem asta, trebuie să înțelegem că Cuvântul DUMNEZEU înseamnă „Cel care trebuie să fie adorat, venerat, iubit, Cel de care ascultăm”. Adică, nu trebuie să iubim, să satisfacem, să adorăm, să ne închinăm sau să venerăm pe nimeni, nici măcar pe noi înșine, pe alții sau pe orice alt dumnezeu, pe care această lume ni-l prezintă, în afară de EL, sau chiar de Credința noastră, pentru că ea este cea care ne așează înaintea Lui Dumnezeu!

Dar, ce se întâmplă când punem alți dumnezei înaintea Lui Dumnezeu? El încetează să mai fie Dumnezeul nostru. Aceasta e esența primei Porunci, e ca și cum Dumnezeu ne-ar fi spus: „dacă nu vreți să încetez să fiu Dumnezeul vostru, să n-aveți înaintea voastră alți dumnezei”.

Din acest motiv, poporul lui Israel a devenit sclavul egiptenilor timp de 430 de ani, pentru că au început să se închine, să creeze sau să accepte alți dumnezei înaintea Lui Dumnezeu și înaintea Unicului și Adevăratului Dumnezeu, care nu împarte Locul Lui cu nimeni, pentru că numai El merită și e demn de primul loc în viața noastră! Și, din două, una: ori El e pe primul loc, ori nu e în viața dumneavoastră, tocmai pentru că El nu acceptă alți dumnezei în viața dumneavoastră.

Poporul evreu a devenit sclav, umilit, sărac, bolnav, nenorocit, trist, frustrat, nefericit, plin de amărăciune, pentru că s-a închinat altor dumnezei înaintea Unicului și Autenticului Dumnezeu. De aceea stați și a analizat starea dumneavoastră spirituală și starea pe care o aveți înaintea Lui Dumnezeu. Dumneavoastră n-ați încercat să vă impuneți sentimentele, să impuneți alte persoane sau voința dumneavoastră, adică, alți dumnezei, înaintea Lui Dumnezeu?

Asta facem, când acordăm prioritate căsniciei noastre, vieții profesionale, dorințelor, proiectelor sau voinței noastre… există oameni care au făcut din familia, diplomele, afacerea sau biserica lor dumnezeul lor, adică, cine pune alți dumnezei înaintea Lui Dumnezeu, e propria persoană și nu diavolul.

Așadar, luați chiar astăzi decizia să eliminați alți dumnezei dinaintea Lui Dumnezeu, pentru că numai așa, totul se va schimba în viața dumneavoastră și veți ajunge să străluciți!

Dumnezeu e cu dumneavoastră și eu, la fel!

Ep. Julio Freitas

Ep. Julio Freitas

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *