Orbi și surzi

Orgoliosul este orb, iar prejudecata – asurzitoare. De aceea, nu am găsit nici un orgolios care să se vadă pe sine în felul ăsta, nici un prejudiciator care să asculte.

Viziunea noastră începe să intre în tunel, totul în jurul nostru arată la fel: neclar, cu forme care de-abia se disting. Pe măsură ce orgoliul își face loc, nu reușim să mai vedem! Ce să vedem?

Propriile noastre neajunsuri, dificultățile cu care se confruntă alții, situațiile pe care viața ni le prezintă și care, de multe ori, nu fac parte din realitatea noastră, și tocmai de aceea, nu reușim să le înțelegem.

Orgoliul ne orbește atât de mult, încât ajungem să ne considerăm buricul universului, ajungem să ne poziționăm în centrul lumii noastre. Așa cum orgoliul acționează asupra viziunii, prejudecata acționează asupra auzului. Cum? Pur și simplu devenim surzi… la vocile altora, la opiniile, sfaturile, punctele de vedere sau valorile altora, care devin, astfel, doar niște ecouri, niște țipete tăcute, care se pierd în timp și spațiu, pentru că nu le-am putut auzi

Orgoliul e un concept exagerat pe care cineva și-l face despre sine, în timp ce prejudecata este o opinie formată dinainte, fără să aibă la bază nici o justificare serioasă, nici o analiză critică. Ambele, într-un fel sau altul, vă modifică simțurile, vă tulbură viziunea, vă obstrucționează auzul.

Deci, aveți grijă: vedeți și auziți bine?