Acţiune x Reclamaţie
Acum este clipa când trebuie să folosesc credinţa într-un alt mod!
Când vin momente grele în viaţa noastră, obişnuim să spunem ceva de genul: „Dumnezeu, eu am încredere în Tine şi cred că mă vei învăţa multe prin acest hop al vieţii mele.” sau avem tendinţa să zicem: „Sunt pierdut, şi nimeni nu mai poate face nimic.”Pasajul biblic ce urmează este unul din cele ce ne întăresc cel mai mult credinţa în Hristos. Vedeţi dvs. – într-o zi, Iisus, dorind să le dea o lecţie extrem de importantă ucenicilor Lui, le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.”(Marcu 4:35) – cu siguranţă că la auzul acestor vorbe, ucenicii au crezut că această călătorie de partea cealaltă a mării va fi una fără pericole pentru că propiul Iisus le-a spus să pornească la drum. Dar nu a fost aşa, şi când o furtună ameninţătoare s-a abătut asupra lor şi dădea să afunde bara şi pe toţi cei care se aflau în ea, ucenicii au intrat în panică.
În acele momente de disperare, ucenicii terifiaţi i-au adresat lui Iisus Hristos, o întrebare dubioasă şi groaznică: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”(Marcu 4:38)
De câte ori nu-I punem şi noi lui Dumnezeu astfel de întrebări? De câte ori nu spunem: „Doamne, Ţie nu-ţi pasă de ceea ce se întâmplă cu mine?” sau „Nu mă iubeşti îndeajuns de mult ca să faci ceva în privinţa asta?”
Iisus a certat vântul de îndată, iar pe mare s-a făcut o mare linişte. Atunci, El s-a întors cu faţa către ucenici şi i-a întrebat: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” (Marcu 4:40)
Dumnezeu, ne-a dat fiecăruia, o măsură de credinţă (Romani 12:3) atât cât ne este necesar pentru a ne învinge temerile. Frica este întotdeauna însoţită de dificultăţi, slăbiciuni şi probleme. Într-adevăr, de măsura credinţei noastre depinde, dacă vom face ca anumite lucruri să fie pentru noi adversităţi, sau dacă ne vom gândi la ele ca la încă o experienţă de viaţă. Frica, ne face să proiectăm, cele mai rele scenarii posibile. – ea ne face să credem că niciodată nu ne vom mai putea reveni, că totul este pierdut sau că niciodată nu vom mai vedea nimic bun în viaţa noastră.
Credinţa ne oferă tocmai opusul acestor afirmaţii. Ea ne spune cu voce clară şi răspicată că Dumnezeu controlează situaţia şi că totul va merge înspre binele nostru şi al celor care ne înconjoară (Romani 8:28) Credinţa vie, ne spune că ne vom reveni şi că stadiul nostru de pe urmă va fi mult mai bun decât toate experienţele pe care le-am trăit până acum (Iov 8:7)
Permite ca adversităţile să facă apel la punerea în practică a credinţei tale şi să nu lase frâu liber obiecţiilor. În aceşti 23 de ani, am învăţat că adversităţile ne arată, în ce arie a vieţii noastre trebuie să ne folosim credinţa. Frica nu este bună. Iată un secret pe care vreau să vi-l dezvălui: de fiecare dată când apar adversităţi sau momente delicate, spuneţi-vă aşa dvs. înşivă: „Acum este clipa când trebuie să folosesc credinţa într-un alt mod!” După cum spune şi mentorul meu: Episcopul Macedo: „Cu cât mai mult ne folosim credinţa, cu atât ea va creşte mai mult!”
Leave A Comment