Să ne uităm la câteva aspecte ca să nu ne înşelăm. Sacrificiul trebuie să provoace următoarele lucruri:
1. Durere – Ceea ce Dumnezeu îmi cere provoacă „durere”, pentru că sacrificiul doare şi doare tare. El este dăruirea a ceva pe care ne bazăm sau de care avem nevoie. Trebuie să avem mână largă şi să sacrificăm înaintea lui Dumnezeu. Dacă ceea ce vei pune pe altar nu te face să simţi durere, atunci nu este un sacrificiu. Dumnezeu ştie ce să ne ceară pentru a ne realiza visul: I l-a cerut pe Isaac lui Avraam, fiul pe care îl iubea cel mai mult în lumea aceasta; i-a cerut lui Moise să meargă „singur” în Egipt (totuşi, Dumnezeu era cu el)
2. Dependenţă – Sacrificiul te face să fi în totală dependenţă de Dumnezeu. Persoana care sacrifică depinde 100% de Dumnezeu. Cine sacrifică apelează la Dumnezeu ca la o ultimă speranţă şi de aici înainte nu se mai bazează pe nimic altceva ci doar pe credinţa lui în El.
3. Siguranţă – Această atitudine de a da ceea ce Dumnezeu a cerut, ne aduce o siguranţă în interior şi simţim o siguranţă absolută care ne face să ştim că Dumnezeu va realiza visul nostru şi ne va rezolva problema acea care părea imposibil de soluţionat.
4. Provocarea – Dacă sacrificiul pe care l-ai pregătit pentru Dumnezeu nu este o provocare pentru tine, nu te pune într-o situaţie de viaţă sau moarte, de totul sau nimic, atunci, acesta nu este un sacrificiu pentru că ceea ce Dumnezeu ne cere ne face să ne aflăm într-o situaţie ca aceasta.
5. Renunţarea – Trebuie să înţelegem că trupul nostru fuge de sacrificiu, pentru că sacrificiul pe care Dumnezeu ni-l cere ne duce către o mare şi totală renunţare, însă ceea ce ne dorim este superior la ceea ce sacrificăm
Dacă nu există durere, dependenţă, siguranţă, provocare şi renunţare, atunci înseamnă că ceea ce vreţi să faceţi nu este un sacrificiu.
Leave A Comment