De ce vă temeți?!?
De ce, printre cei convertiți, care spun că sunt ai Lui Dumnezeu, există frică?
De ce oamenilor care au cunoscut libertatea, s-au convertit la Domnul Iisus, fac rugăciuni, au fost botezați în apă, sunt zeciuitori, participă la slujbele practice și inteligente de la Centrul de Ajutor Spiritual… le este în continuare frică de probleme, de moarte, că se vor întoarce la viața de dinainte… De ce?!?
Știm că, atunci când Adam și Eva au păcătuit, primul lucru pe care l-au făcut a fost să se ascundă. Însă, cine i-a învățat să se ascundă de Dumnezeu? Biblia spune că, atunci când au auzit Glasul Lui Dumnezeu s-au ascuns, dar El a știut unde erau și ce au făcut. Cu toate astea, Dumnezeu S-a făcut că nu știa nimic, dându-i, astfel, oportunitatea Omului să-și asume greșeala, s-o recunoască, să fie iertat și mântuit. Dar, asta nu s-a întâmplat, fiindcă femeia a dat vina pe șarpe, iar bărbatul a învinuit-o pe femeie. Când de vină era, de fapt, neascultarea!
Iată că teama pe care oamenii care sunt convertiți la Dumnezeu o au e absența Duhului Sfânt. Când Domnul Iisus a spus „fără Mine nu veți putea face nimic”, nu se referea doar la Cuvântul și Numele Lui. Dumneavoastră și cu mine avem Cuvântul Lui Dumnezeu, Numele Lui Iisus, Credința-inteligentă, dar și cel convertit le are, atunci de ce această frică? Fiindcă goliciunea acestei persoane este, încă, descoperită!
Bărbatul și femeia s-au temut, fiindcă știau că erau goi și le era rușine unul față de celălalt. Atunci când creștinul nu e Botezat cu Duhul Sfânt, îi este rușine, frică de Dumnezeu, fiindcă știe că a greșit față de El și îi e rușine față de aproapele, deoarece știe că nu dă mărturia pe care ar trebui s-o dea, atât din punct de vedere material, cât și spiritual. Toate mărturiile materiale nu mai au nicio valoare, dacă persoana nu dă o mărturie despre caracterul, transformarea, mântuirea și nașterea ei din nou… și exact asta s-a întâmplat atunci și se întâmplă și astăzi, cu mulți convertiți, cărora le este teamă de ziua de mâine, le este teamă că se vor întoarce la viața de dinainte, că vor cădea în ispită, că nu vor trece peste probleme, că nu-și vor atinge obiectivele și că vor fi la fel de frustrați, la Centrul de Ajutor, ca majoritatea religioșilor.
De ce această frică, dacă persoana s-a convertit la Dumnezeul Cel Viu? Fiindcă îi lipsește Duhul Sfânt! Când Domnul Iisus a spus „fără Mine nu veți putea face nimic”, se referea la Duhul Sfânt. Înainte să urce la cer, El a spus „veți primi Putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi „. Atunci, trebuie să fim botezați de Iisus cu Duhul Sfânt, care ne dă Putere! Putere, pentru ce? Oamenii convertiți se gândesc numai la rezolvarea problemelor. Dar, cea dintâi putere pe care ne-o dă Duhul Sfânt este să fim martori că Iisus e Viu, să fim copiii Lui Dumnezeu. Deci, modul de a gândi, acționa, reacționa și trăi al unei persoane Îl reflectă pe Domnul Iisus.
Dacă vă este teamă de viitor, de acest an care abia a început, sau că vă veți întoarce la viața de dinainte, că veți cădea în ispită, că veți fi persecutat din cauza credinței dumneavoastră, că nu veți trece peste probleme, că nu vă veți atinge obiectivele, că veți fi doar un anonim într-o mulțime de oameni… atunci, vreau să știți că, ce vă lipsește nu e Numele Lui Iisus, Cuvântul Lui Dumnezeu sau Credința, ci Botezul cu Duhul Sfânt. Pentru că, atunci când o persoană este Botezată cu Duhul Sfânt, este „îmbrăcată”, devine un copil al Lui Dumnezeu și toată frica, toată incertitudinea și toate îndoielile sunt depășite. Persoana avansează, se dezvoltă, se maturizează, crește înaintea Lui Dumnezeu și a oamenilor, căci toți ajung să vadă diferența dintre persoana care era dinainte și cea care este acum.
Noi suntem ca un copac care dă roade, rele sau bune. Toți mâncăm roade unii de la alții. Cei care sunt Botezați cu Duhul Sfânt produc Roade Bune, iar oamenii mănâncă și sunt Evanghelizați, Eliberați și Mântuiți. Ce roade ați produs? Nu e nevoie să răspundeți, oamenii din jur fac asta în locul dumneavoastră.
Acum știți de ce vă este frică!
Deixe o seu comentário