Cu toții suntem arhitecți

„În această perioadă îmi place să vorbesc despre viață. Dau hainele pe care nu le mai îmbrac și cărțile pe care nu mai pretind să le recitesc. Trimit cutii la biblioteci sau las câte un volum pe la shopping ori pe la cafenele, lăsând de asemenea un bilet: Citește și după dă mai departe. Îmi îmbunătățesc faptele printr-o perspectivă cât mai cuprinzătoare.

Mă gândesc la Povestea Celor Trei Purceluși. Fiecare dintre ei și-a construi câte o casă. Pe două dintre ele, lupul le-a dărâmat cu ușurință, dar a treia a rezistat pentru că era solidă. După părerea mea, basmel conțin un mare grad de înțelepciune, înafară de istorioara care este transmisă prin intermediul lor. Această poveste îmi este foarte dragă… Îmi imaginez că viața fiecăruia dintre noi se aseamănă cu una din cele trei case. Ea poate fi fragilă sau solidă, depinde de cum a fost construită.

Multe persoane vin la mine și îmi zic: ”Eu am un vis și vreau să-l fac să devină realitate” – Când aud asta, mă cutremur. De cele mai multe ori, visul este unul foarte frumos la fel ca o casă vopsită cu gust. Dar nu are nici un fundament, pereții se crapă, casa cade brusc, iar persoana rămâne singură la fel ca molozul și își plânge de milă. În viața mea profesională acest lucru este foarte des întâlnit. În fiecare zi sunt căutat de câte cineva care visează să fie actor sau actriță, chiar dacă niciodată nu a studiat și nu a făcut teatru. Cum este cu putință să pariezi totul pe o profesie pe care nici nu ocunoști.

Sunt mulți care renunță la tot din cauza unei pasiuni. Un prieten și-a abandonat soția și bebelușul nou născut pentru o pasiune care nu a ținut decât până în noaptea aceleiași zile când de la apartamentul de pe etajul 10, ea a afirmat că poate zbura.

-Lasă glumele, i-a spus el

-Eu știu să zbor, da – și-a întărit ea spusele.

Și-a deschis apoi brațele gata să sară de la geam. El a prins-o, a țipat după ajutor și aproape că au căzut amândoi. A trăit apoi singur ca o pisică amintindu-și de frumoasele momente ale vieții de familist, de copil, de armonia pierdută. Unele persoane se preocupă doar cu fundația. Își dedică viața pentru a obține condiții materiale, dar când vântul vine, nu are pereți care să o protejeze. Alții nu pun ușile și de aceea, oricine are acces la viața lor.

Am un prieten care nu știe să zică „nu” (cuvântul nu este la fel de magic ca o poartă blindată) El împrumută bani și nu-i mai ia niciodată înapoi. Se îndrăgostește de femei problematice. Trăiește alături de persoane care îl seacă de puteri și se comportă ca adevărați vampiri emoționali. Odată l-am întrebat: De ce stai cu atâta lume care nici nu ar fi avut ce să caute prin preajma ta?

Răspunsul lui este mereu același – „La anul, asta se va schimba” Nimic nu se schimbă până nu îți repari casa vieții tale. Foarte mulți nici nu se gândesc la acoperiș. Trăiesc ca și cum furtunile nu se vor abate niciodată asupra lor. Când plouă, casa lor se revarsă. Spre deosebire de aceia ce se preocupă mult cu fundația, acestora nu le pasă de ziua de mâine.

Odată, o prietenă a reușit să vândă un teren valoros pe care l-a primit ca moștenire. I-am spus atunci:

– Acum poți să-ți iei un apartament unde să locuiești.

Ea în schimb a preferat să închirieze o vilă. A mobilat-o și pentru câteva luni bune, a trăit ca o regină. La aproape un an după aceea nu mai avea nici măcar bani să pună o friptură pe masă.