Ştim că numărul şapte simbolizează perfecţiunea şi dacă analizăm profunzimea celor 7 fraze ale Domnului Iisus pe care le-a rostit de pe crucea de la Calvar, vom descoperi marele secret al unui sacrificiu perfect.
Prima frază face referire la iertare. Observaţi cum o persoană care a fost trădată, anbandonată, umilită, care a suportat durerile crucii, a oferit imediat ce i s-a dat voie să vorbească, iertare pentru cei ce au chinuit-o. Adevărat este că orice sacrificiu este în zadar dacă nu este precedat de iertare. Şi e bine să amintim că tot ceea ce Domnul Iisus a suferit, a făcut-o ca om pentru că el a fost supus somnului, oboselii, foamei, setei, plânsului, a fost supus la fel ca orice altă fiinţă umană, sentimentelor ca: ura, supărarea, amărăciunea sau chiar răzbunarea.
Dar niciodată, nu a lăsat ca vreunul din aceste sentimente să-i cauzeze calitatea sacrificiului său perfect. El a spus aşa:
„Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6:15)
Asta este problema multor persoane. Ele chiar fac lucruri pentru Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, uită de relaţia lor cu aproapele. Luaţi aminte că crucea are două laturi: Cea verticală, care este mai mare – aceasta reprezintă relaţia noastră cu Dumnezeu şi cea orizontală, care este latura mică şi reprezintă relaţia noastră cu semenii noştrii.
Dacă doriţi o viaţă de cuceriri, trebuie să vă analizaţi relaţia cu Dumnezeu, dar şi relaţia cu cei care într-o zi v-au trădat, v-au rănit, v-au umilit sau chiar uneori v-au bârfit cu vorbe grele şi neadevărate ori v-au făcut mult rău. Chiar dacă nu este uşor să iertaţi, nu înseamnă că este imposibil. Este un sacrificiu al propiului eu – un sacrificiu al voinţei carnale, care de cele mai multe ori, doreşte răzbunare, doreşte ca aceea persoană să plătească cu aceiaşi monedă. Bineînţeles că este clar faptul că orice sacrificiu îşi are recompensa lui.
Acest subiect al iertării este atât de serios încât Iisus a zis:
Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. (Matei 5:23,24)
Şi El a spus: dacă fratele tău are ceva împotriva ta…acum imaginaţi-vă dacă dvs. sunteţi cel ce aveţi ceva împotriva aproapelui dvs. …
Într-adevăr, nu există sacrificiu perfect fără a exista o inimă curăţită de orice fel de resentimente.
Partea a II-a
E bine să clarificăm această frază prin care Domnul Iisus, i-a profetizat tâlharului când era pe cruce şi care a reuşit să vadă dincolo de „ruşinea” purtată de Iisus în acele momente. El a văzut slava viitoare a lui Hristos care, în acele momente era părăsit de aproape toată lumea căci ei se gândeau că odată cu moartea lui Iisus se va termina şi cu Împărăţia. Tocmai această lipsă de viziune s-a dovedit a fi un obstacol în practicarea credinţei pure şi a realizării unui sacrificiu perfect.
E de observat că mulţi se autoproclamă creştini şi spun că Iisus Hristos deja a sacrificat pentru ei şi de aceea, spun că nu mai este nevoie să facem nici un sacrificiu. Haideţi să medităm asupra acestui lucru: tâlharul a primit chiar în aceea clipă iertarea de păcatele pe care le-a săvârşit şi de asemenea, dreptul de a intra în împărăţia lui Dumnezeu. Chiar şi fără a se boteza, a primit aceste lucruri atât de preţioase şi asta fiindcă, el era crucificat şi nu mai avea să trăiască, în consecinţă, nu mai avea să păcătuiască pentru că el, trupul lui deja era condamnat la moarte şi ceasul îi sosise căci era crucificat.
Aşa se întâmlă cu persoana care se căieşte de păcatele sale şi este dispusă să moară faţă de ea însăşi şi faţă de această lume. Prin botezul în apă, ea are mântuirea, însă există o mică diferenţă: prin faptul că ea va continua să trăiască, va fi supusă păcatului. Pentru a-ţi menţine salvarea, este nevoie ca în fiecare zi să îţi sacrifici „trupul” duhul şi sufletul…
După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” (Romani 8:36)
De exemplu: tâlharul care s-a căit nu a avut nevoie să fie zeciuitor şi ofertant pentru că în Paradis unde trebuia să meargă nu mai era supus blestemelor, nici duhurilor devoratoare, pentru că Biblia descrie astfel Noul Ierusalim:
„Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.” (Apocalipsa 22:3)
Cu atât mai puţin, nu mai are nevoie de binecuvântări economice sau materiale căci toate necesităţiile lui fizice, dispar odată cu moartea. Aceasta este diferenţa. Dacă îl acceptăm pe Domnul Iisus şi apoi murim, nu este necesar de alt sacrificiu spiritual pentru a putea fi salvaţi şi nici de vre-un sacrificiu material pentru a cucerii bunurile materiale.
Sacrificiul perfect are două părţi: cea spirituală şi cea materială. Aşa şi crucea, de asemenea, are două laturi corespunzătoare astfel: latura verticală pentru sacrificiul spiritual şi cea orizontală pentru sacrificiul material. Iisus Hristos a făcut ambele sacrificii şi de aceea, sacrificiul lui Iisus este numit „Sacrificiul Perfect”. El a făcut sacrificiu spiritual toată viaţa Lui terestră şi a ascultat de voinţa lui Dumnezeu, dar, a făcut şi sacrificiu fizic în momentul când s-a oferit pe sine pe cruce.
El a mai spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23)
Este foarte interesant de analizat profunzimea acestei fraze pe care Hristos a rostit-o la Calvar şi pe care o putem înţelege doar cu ochii spirituali prin intermediul unei credinţe supranaturale. Aceasta a fost unica dată când hristos s-a referit la Dumnezeu Tatăl, folosind expresia Dumnezeu. Înainte, de fiecare dată când făcea referire la Dumnezeu, folosea cuvântul „Tată”.
Asta din cauză că pe crucea Calavarului, Hristos a luat asupra Lui, păcatele întrehii omeniri.
Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris:
„Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” (Galateni 3:13)
În acele momente, El era un om ce îşi asuma păcatele tuturor celor ce au murit înaintea Lui şi a celor ce aveau să moară duppă El. Atunci, a existat o separare între Dumnezeu şi Hristos pentru că păcatul separă omul de Dumnezeu.
„ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:2)
Pentru a exista un Sacrificiu Perfect, Dumnezeu nu putea să intervină în nici un fel. Dumnezeu nu face ceea ce omul trebuie să facă. Câte persoane în schimb nu aşteaptă ca Dumnezeu să facă ceea ce ele trebuie într-adevăr să facă? Aici este explicaţia eşecului multor persoane care fac parte din biserică. În timp ce persoanele de „afară” care nu cred în Dumnezeu luptă şi sacrifică pentru visele lor, creştinii aşteaptă ca altcinveva să facă partea lor.
Bineînţeles că, chiar dacă de multe ori, necredincioşi cuceresc ceea ce vor, pierd imediat după aceea lucrul pentru care au luptat. Însă, dacă tu vrei să îţi atingi scopurile, trebuie să şti că Dumnezeu nu va sacrifica în locul tău. El va acţiona doar după ce tu îţi vei face partea ta.
Noi trebuie să sacrificăm pentru obiectivele noastre. Nu are rost să spunem: „Dacă Dumnezeu mă va ajuta, voi sacrifica” sau „Dacă Dumnezeu îmi va da, voi sacrifica”. Dacă ar fi fost aşa, cu toţii am fi sacrificat.
„Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor…” (Faptele Apostolilor 10:34)
Dumnezeu nu i-ar ajuta doar pe unii iar pe ceilalţi să nu-i ajute. Sacrificiul determină cât de mult doreşte o persoană un anumit lucru care este de preţ pentru viaţa lui.
Din această cauză, Dumnezeu L-a dat pe Unicul Său Fiu pentru umanitate, pentru ca prin El să avem un exemplu care să ne înveţe că printr-un sacrificiu perfect, se pot cucerii victorii mari.
„Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.” (Efeseni 5:1,2)
Leave A Comment