Cei lipsiți de curaj
”Norul s-a depărtat de pe Cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră” (Numeri 12.10).
Mulți oameni s-au uitat la cei care ar trebui să fie un exemplu de urmat și ne-au văzut ca pe niște morți-vii, când ar trebui să se uite la cei care slujesc Lui Dumnezeu și să-i vadă ca vii pentru Dumnezeu, dar morți pentru lume.
Acum, Maria era înaintea lui Moise, Aaron și a mai mult de 3 milioane de oameni, așa cum era cu adevărat, adică așa cum era în interiorul ei. Interiorul Mariei, ce era invizibil și pe care nimeni nu-l vedea, nici chiar Aaron însuși (din moment ce era complice), a fost dezvăluit.
Aaron n-a mai avut curaj să vorbească cu Dumnezeu, chiar dacă era preot, asta din cauza complicității cu greșeala surorii lui mai mari. Când facem greșeli în mod deliberat, devenim lipsiți de curaj, ca să vorbim cu Dumnezeu.
”Atunci Aaron a zis lui Moise: „Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi şi de care ne-am făcut vinovaţi! (Numeri 12.11).
O persoană care nu e SMERITĂ sau FIDELĂ Lui Dumnezeu în TOT, acționează nebunește! Spre deosebire de una care are Duhul Sfânt, care nu numai că se stăpânește pe ea însăși, ci stăpânește însuși păcatul. Persoana care acționează împotriva duhului SMERENIEI, FIDELITĂȚII sau ASCULTĂRII DE DUMNEZEU acționează nebunește, pentru că devine o piatră de poticnire pentru ea însăși și pentru alții.
Rețineți că Aaron l-a rugat pe Moise, și nu pe Dumnezeu. Acum, Îl vedea pe Dumnezeu în Moise, și nu doar ca pe fratele lui mai mic. MOISE, ACUM, ÎN OCHII LUI, ERA PROFETUL DOMNULUI! Iar el recunoștea că, dacă ar fi fost SMERIT și FIDEL ca Moise, cine știe, poate că Dumnezeu i-ar vorbi și lui Față către față, gură către gură, cum îi vorbea lui Moise, pentru că lui Aaron Dumnezeu îi vorbea numai prin intermediul viselor, viziunilor și prin Moise. Totuși, Aaron a fost smerit și a recunoscut greșeala lui.
”Să nu fie Maria ca un copil născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă când iese din pântecele mamei lui!” (Numeri 12.12).
Deja Maria devenea ca un „avort” adică, atunci când persoana nu e BLÂNDĂ, SMERITĂ sau FIDELĂ LUI DUMNEZEU ÎN TOT, indiferent cine ar fi ea, devine ca un „avort”, în loc să fie o „născătoare de copii pentru Dumnezeu”. Dumnezeu ne-a chemat să fim „născători”, „multiplicatori”, să facem ucenici din toate națiunile. Cu toate astea, când există rebeliune, mândrie, neascultare și lipsă de FIDELITATE, persoana devine un „avort”, un lucru urât, incomplet, ceva care a fost întrerupt. Dar, câți oameni nu cunoaștem, în aceste condiții? Care au început bine dar, din cauza exemplelor negative și unui duh de infidelitate sau rebeliune, au devenit „avorturi”.
”Moise a strigat către Domnul, zicând: „Dumnezeule, Te rog, vindecă-o!” (Numeri 12.13).
Moise s-a rugat pentru Maria, dovedindu-și SMERENIA. Rețineți că asta se întâmplă atunci când persoana nu e o piatră de poticnire, adică nu are grijă numai de ea însăși, ci și de alții, mai degrabă decât să-i condamne. Iar omul Lui Dumnezeu face asta!
Însuși Domnul Iisus n-a fost o piatră de poticnire, pentru că a afirmat că n-a venit să judece sau să condamne. În schimb, a fost și este Stânca Mântuirii! Cel care va fi edificat în El, niciodată nu va fi dat de rușine.
Deixe o seu comentário