Supranaturalul este ceea ce cu toţii au. Atunci de ce nu îl văd şi de ce nu mă bucur de le în viaţa mea.
O femeie dintre nevestele fiilor prorocilor a strigat lui Elisei: „Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să-i facă robi.” (2Regi 4:1)
Din nefericire, nu puţini oameni aşteaptă la alţii şi se încred în alţii, crezând că prin intermediul lor, toate problemele vor fi soluţionate şi rezolvate. Aşa se întâmplă de regulă cu persoanele care cred că dacă crezi în Iisus Hristos şi dacă eşti o persoană bună, este de ajuns pentru a avea o experienţă supranatrurală.
El se temea de Dumnezeu, dar nu a făcut tot ce îi stătea în putinţă – nu a folosit credinţa care face ca supranaturalul să se arate. La rândul său, această femeie se baza pe soţul ei şi credea, că prin el, toate lucrurile vor fi ok. Doar când s-a văzut pierzând s-a trezit la realitate, a recunoscut că nu se poate descurca singură şi a apelat la ajutorul divin. Asta pentru că era pe punctul de a-şi vede fii făcuţi sclavi şi de ai pierde în consecinţă. Nu era necesar să se ajungă la această situaţie în care viaţa o ameninţa cu o asemenea pierdere şi devastare, dar, din cauză că femeia nu apelase la siguranţă, la convingerea supranaturală, era să piardă totul. Atâta timp cât folosim armele naturale, nu vom putea niciodată să cucerim supranaturalul.
Elisei i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă?” Ea a răspuns: „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.” (2Regi 4:2)
Aici intră în rol sinceritatea. Ea nu i-a ascuns nimic profetului, pentru că dacă spunea că nu are nimic, atunci minţea şi astfel dădea şi mai mult înapoi cu viaţa sa… Aşa se întâmplă cu mulţi, care atunci când sunt invitaţi să-şi folosească siguranţa şi convingerea pe care le au, spun: „nu am nimic”; „nu pot”. Fiţi sinceri şi recunoaşteţi că încă este ceva ce nu aţi făcut. Da, recunoaşteţi cu toată sinceritatea că se poate face mai mult şi tocmai în acest „mai mult” constă tot ceea ce avem la îndemână şi care va face să se întâmple o schimbare în viaţa noastră.
Când persoana este sinceră şi recunoaşte, ea îşi asumă mereu poziţia pe care trebuie să fie. Este responsabilă cu viaţa ei şi nu lasă în mâinile destinului sau în mâinile celorlalţi ceea ce ţine de ea. Mulţi preferă să fie sclavii problemelor lor, traumelor lor, supărărilor lor decât să fie robii lui Hristos. Nu vor să recunoască că au nevoie de El, nu vor să fie sincere şi să recunoască că pot, că trebuie şi că au cum să facă mai mult, să facă totul.
Leave A Comment