Ca şi lucrători, noi suntem oglinda bisericii pentru că noi suntem biserica. Noi suntem cei ce o formăm şi din aceastăcauză, ca parte activă, nu putem trăi conformaţi cu situaţiile adverse ce apar, fie ele intern ori extern.
Lucrătorul de credinţă nu se roagă, EL STRIGĂ CÂT ÎL ŢIN PLĂMÂNII.
În Proverbe 26:20 este scris aşa: „Când nu mai sunt lemne, focul se stinge…”. Motivul care stă la baza răcirii şi a stagnării multor lucrători este lipsa focului dinauntrul inimii. Acest foc se stinge din cauza lipsei de lemne(comuniune, sfinţire şi consacrare). Lucrătorul nu va putea niciodată să fie bine şi să ajute persoanele, dacă nu are grijă de viaţa lui spirituală. Doar o viaţă spirituală activă te duce la o strigare constantă pentru suflete şi la un minister eficace în lucrarea lui Dumnezeu.
Lucrătorul de credinţă nu dă peştele, EL ÎNVAŢĂ SĂ PESCUIASCĂ
Ca şi creştini, cu toţii căutăm să avem caracteristicile Aceluia pe care Îl urmăm şi în care credem: Hristos! Şi asta trebuie să înceapă de la noi lucrătorii: trebuie să ne uităm cum se uita Iisus, să învăţăm pe alţii cum Iisus ne-a învăţat. Datoria noastră este de a câştiga şi nu de a pierde. Noi câştigăm mai mult, nu atunci când venim cu o soluţie ci atunci când învăţăm modalitatea prin care se poate cuceri.
Lucrătorul de credinţă nu spune: „Dacă vrea Dumnezeu”, EL ZICE: „ÎN NUMELE LUI IISUS HRISTOS”
Dăruirea noastră în duh ne va întări. Postind, rugându-ne şi dedicându-ne lecturării Cuvântului, vegherii, evanghelizării şi vizitelor ne vom întări, căci toate aceste lucruri contribuie foarte mult la întărire. Cu cât este mai mare dăruirea, cu atât este mai mare, cu atât este mai mare şi acţiunea lui Dumnezeu. Cu cât este mai mică dăruirea, cu atât este mai mică şi acţiunea lui Dumnezeu în noi. Când vorbim cu convingere, arătăm credinţă şi când vorbim fără credinţă arătăm slăbiciune spirituală.
Lucrătorul de credinţă nu se îmbracă cu o haină, EL ÎŞI PUNE UNIFORMA DE RĂZBOI
În loc de a pune o simplă uniformă de lucrător ca să ajute la slujbă, preocuparea este în a ajuta acele suflete care sunt la acea slujbă. Nimic nu e întâmplător şi dacă acele persoane sunt la o anumită slujbă de credinţă, atunci înseamnă că Dumnezeu le-a adus aici. De aceea, preocupăte să îmbraci uniforma de război, de credinţă şi de dedicare pentru sufletele pe care El ţi le-a dat în grijă.
Lucrătorul de credinţă nu merge la biserică MERGE PE CÂMPUL SPIRITUAL
Nu vă înşelaţi singuri: toţi cei care au chemare să fie lucrători, sunt chemaţi pentru a-şi sacrifica vieţile în favoarea poporului. Mulţi, atunci când îşi completează fişa de lucrători, spun că cea mai mare dorinţă care îi motivează în Lucrare este aceea de a câştiga suflete pentru Dumnezeu pentru că la asta îi îndeamnă iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele lor. Cu toate acestea, mulţi trebuie să trag aer în piept şi să vadă dacă asta e ceea ce ei fac. Niciodată nu putem să-L iubim pe Dumnezeu şi să Îl mulţumim, dacă nu-i arătăm mai întâi iubirea pentru poporul Său.
Lucrătorul de credinţă nu evanghelizează, EL SCOATE SUFLETELE DIN GHIARELE DIAVOLULUI.
Lucrătorul, atunci când se uită în jurul lui, nu vede feţe de necunoscuţi şi nici mulţimi de oameni care îi sunt indiferenţi ci vede suflete ce au nevoie de mântuire căci nu cunosc Adevărul – aici se poate observa motivul setei de evanghelizare. Cu privire la popor, nu trebuie să privim oamenii ca pe încă o persoană care se aşează pe scaunele bisericii ci trebuie să ne uităm în adâncul inimii lor şi să ne revoltăm împotriva situaţiilor neplăcute din viaţa lor.
Leave A Comment