Plan de citire a Bibliei pentru 1 an
”Poporul meu este nimicit din lipsă de cunoaștere” Osea 4:6
Cunoașterea Bibliei este foarte importantă pentru noi toți, mai ales în cele mai dificile momente din viața noastră, deoarece Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său. Duhul Sfânt ne da direcție, ne îndrumă și, când trecem prin încercări, El ne amintește de ceea ce este scris în Biblie, de un Cuvânt al lui Dumnezeu care ne va mângâia. Dar o vom aminti doar dacă știm despre asta.
De aceea, am conceput un plan pentru a citi Biblia într-un an. Vei vedea cât de mult îți va transforma viața.
Urmează lecturile de astăzi:
EXODUL 7
1Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Vezi, te-am făcut un dumnezeu pentru Faraon; și Aaron, fratele tău, va fi profetul tău.
2Vei vorbi tot ceea ce îți poruncesc; și Aaron, fratele tău, îi va vorbi lui Faraon, ca el să trimită afară pe copiii lui Israel din țara lui.
3Și voi împietri inima lui Faraon și voi înmulți semnele mele și minunile mele în țara Egiptului.
4Dar Faraon nu vă va da ascultare, ca să pun mâna mea asupra Egiptului și să scot oștirile mele și poporul meu, copiii lui Israel, afară din țara Egiptului prin mari judecăți.
5Și egiptenii vor cunoaște că eu sunt DOMNUL, când întind mâna mea asupra Egiptului și aduc afară copiii lui Israel de printre ei.
6Și Moise și Aaron au făcut precum le-a poruncit DOMNUL, astfel au făcut.
7Și Moise era în vârstă de optzeci de ani și Aaron în vârstă de optzeci și trei de ani când i-au vorbit lui Faraon.
8Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise și lui Aaron, spunând:
9Când Faraon vă va vorbi, spunând: Arătați un miracol pentru voi, atunci să îi spui lui Aaron: Ia-ți toiagul și aruncă-l înaintea lui Faraon și acesta va deveni un șarpe.
10Și Moise și Aaron au intrat la Faraon și au făcut astfel precum DOMNUL poruncise; și Aaron și-a aruncat jos toiagul înaintea lui Faraon și înaintea servitorilor săi și acesta a devenit un șarpe.
11Atunci Faraon de asemenea a chemat înțelepții și vrăjitorii; acum magicienii Egiptului, ei de asemenea au făcut în același fel cu farmecele lor.
12Căci fiecare și-a aruncat jos toiagul și acestea au devenit șerpi; dar toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor.
13Și el a împietrit inima lui Faraon, astfel că el nu le-a dat ascultare; precum DOMNUL spusese.
14Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Inima lui Faraon este împietrită, el refuză să lase poporul să plece.
15Du-te la Faraon mâine dimineață; iată, el iese la apă; și vei sta în picioare la malul râului, întâmpinându-l; și ia în mâna ta toiagul care a fost prefăcut în șarpe.
16Și spune-i: DOMNUL Dumnezeul evreilor m-a trimis la tine, zicând: Lasă poporul meu să plece, ca să îmi servească în pustie; și, iată, până acum ai refuzat să asculți.
17Astfel vorbește DOMNUL: În aceasta vei cunoaște că eu sunt DOMNUL: iată, voi lovi cu toiagul care este în mâna mea apele care sunt în râu și ele vor fi prefăcute în sânge.
18Și peștii care sunt în râu vor muri și râul se va împuți; și egiptenii se vor dezgusta să bea apa din râu.
19Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise: Spune lui Aaron: Ia-ți toiagul și întinde-ți mâna asupra apelor Egiptului, asupra pâraielor lor, asupra râurilor lor și asupra iazurilor lor și asupra tuturor bălților lor de apă, ca ele să devină sânge; și ca să fie sânge prin toată țara Egiptului, deopotrivă în vase de lemn și în vase de piatră.
20Și Moise și Aaron au făcut astfel, precum DOMNUL le-a poruncit; și el a ridicat toiagul și a lovit apele care erau în râu, înaintea ochilor lui Faraon și înaintea ochilor servitorilor săi; și toate apele care erau în râu au fost prefăcute în sânge.
21Și peștii care erau în râu au murit; și râul s-a împuțit și egiptenii nu au putut bea din apa din râu; și a fost sânge prin toată țara Egiptului.
22Și magicienii Egiptului au făcut în același fel cu farmecele lor; și inima lui Faraon a fost împietrită, nici nu le-a dat el ascultare; precum DOMNUL spusese.
23Și Faraon s-a întors și a mers în casa lui, dar nici la aceasta nu și-a pus inima.
24Și toți egiptenii au săpat de jur împrejurul râului pentru apă ca să bea, pentru că nu puteau bea din apa din râu.
25Și s-au împlinit șapte zile, după ce DOMNUL lovise râul.
LUCA 12
1Între timp, pe când era strânsă o mulțime nenumărată de oameni, încât se călcau unii pe alții în picioare, a început să spună întâi discipolilor săi: Păziți-vă de dospeala fariseilor, care este fățărnicia.
2Fiindcă nu este nimic acoperit care nu va fi revelat; nici ascuns care nu va fi cunoscut.
3De aceea orice ați spus în întuneric va fi auzit în lumină; și ce ați vorbit la ureche în cămăruțe, va fi proclamat pe acoperișuri.
4Și vă spun, prietenii mei: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul și după aceasta, altceva nimic nu mai pot face.
5Ci vă voi avertiza dinainte de cine să vă temeți: Temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în iad; da, vă spun: Temeți-vă de el.
6Nu se vând cinci vrăbii cu doi bani și niciuna dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu?
7Dar până și perii din capul vostru, toți sunt numărați. De aceea nu vă temeți, sunteți mai de valoare decât multe vrăbii.
8Și vă spun: Oricine mă va mărturisi înaintea oamenilor, și Fiul omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu;
9Dar cel ce mă neagă înaintea oamenilor, va fi negat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
10Și oricui va spune un cuvânt împotriva Fiului omului, îi va fi iertat; dar aceluia ce blasfemiază împotriva Duhului Sfânt, nu îi va fi iertat.
11Iar când vă vor duce la sinagogi și la magistrați și la autorități, să nu vă îngrijorați cum sau ce veți răspunde, sau ce veți spune,
12Fiindcă Duhul Sfânt vă va învăța în acea oră ce ar trebui să spuneți.
13Iar unul din mulțime i-a spus: Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea.
14Iar el i-a spus: Omule, cine m-a pus judecător sau împărțitor peste voi?
15Și le-a spus: Fiți atenți și păziți-vă de lăcomie, pentru că viața omului nu stă în abundența bunurilor lui.
16Și le-a spus o parabolă, zicând: Pământul unui anumit om bogat a rodit mult;
17Și se gândea în el însuși, spunând: Ce voi face, pentru că nu mai am loc unde să îmi adun roadele?
18Și a spus: Aceasta voi face: voi dărâma grânarele mele și le voi zidi mai mari; și acolo voi aduna toate roadele mele și bunurile mele.
19Și voi spune sufletului meu: Suflete, ai multe bunuri strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.
20Dar Dumnezeu i-a spus: Nebunule, în această noapte ți se va cere sufletul de la tine; și cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?
21Așa este cel ce strânge tezaure pentru el și nu este bogat față de Dumnezeu.
22Și le-a spus discipolilor săi: De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați pentru viața voastră, ce veți mânca; nici pentru trup, ce veți îmbrăca.
23Viața este mai mult decât mâncarea, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea.
24Uitați-vă cu atenție la corbi, pentru că nici nu seamănă, nici nu seceră; aceștia nu au nici depozit, nici grânar; și Dumnezeu le dă mâncare; cu cât mai valoroși sunteți voi decât păsările?
25Și care dintre voi, îngrijorându-se, poate adăuga la statura lui un cot?
26Așadar dacă nu sunteți în stare să faceți nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijorați despre celelalte?
27Uitați-vă cu atenție la crini cum cresc; nu ostenesc, nu torc; totuși vă spun: Nici Solomon, în toată gloria lui, nu a fost înveșmântat ca unul dintre aceștia.
28Și dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba din câmp, care astăzi este și mâine este aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi, puțin credincioșilor.
29Și nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nici nu vă îndoiți în mintea voastră.
30Fiindcă toate acestea le caută națiunile lumii; dar Tatăl vostru știe că aveți nevoie de acestea.
31Mai degrabă, căutați împărăția lui Dumnezeu; și toate acestea vi se vor adăuga.
32Nu te teme, turmă mică, pentru că este buna plăcere a Tatălui vostru să vă dea împărăția.
33Vindeți ce aveți și dați milostenii; faceți-vă pungi care nu se învechesc, un tezaur în ceruri care nu seacă, unde hoțul nu se apropie, nici molia nu distruge.
34Fiindcă unde este tezaurul vostru, acolo va fi și inima voastră.
35Mijlocul să vă fie încins și luminile aprinse;
36Și voi înșivă să fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe domnul lor, când se va întoarce de la nuntă; ca atunci când vine și bate, să îi deschidă imediat.
37Binecuvântați sunt acei robi, pe care domnul, când vine, îi va găsi veghind; adevărat vă spun, că se va încinge și îi va pune să șadă la masă și se va apropia și îi va servi.
38Și dacă vine în a doua gardă, sau vine în a treia gardă și îi găsește așa, binecuvântați sunt acei robi.
39Dar să știți aceasta, că dacă ar fi știut stăpânul casei la ce oră ar veni hoțul, ar fi vegheat și nu ar fi lăsat să îi fie spartă casa.
40De aceea și voi fiți pregătiți, pentru că Fiul omului vine într-o oră la care nu vă gândiți.
41Atunci Petru i-a spus: Doamne, nouă ne spui această parabolă, sau de asemenea tuturor?
42Iar Domnul a spus: Cine așadar, este administratorul credincios și priceput, pe care domnul său îl va face stăpân peste gospodăria sa, să dea porția de mâncare la timpul cuvenit?
43Binecuvântat este acel rob, pe care domnul lui, când vine, îl va găsi făcând astfel.
44Adevărat vă spun, că îl va face stăpân peste tot ce are el.
45Dar dacă acel rob spune în inima lui: Domnul meu întârzie să vină; și va începe să îi bată pe servitori și pe servitoare și să mănânce și să bea și să se îmbete,
46Domnul acelui rob va veni într-o zi în care nu este așteptat și într-o oră pe care robul nu o cunoaște și îl va tăia în două, și îi va da partea lui împreună cu necredincioșii.
47Iar acel rob, care a știut voia domnului său și nu s-a pregătit, nici nu a făcut conform cu voia lui, va fi biciuit cu multe lovituri.
48Dar cel ce nu a știut și a făcut lucruri demne de lovituri, va fi biciuit cu puține lovituri. Și oricăruia îi este dat mult, i se va cere mult; și cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult.
49Am venit să trimit foc pe pământ; și ce voiesc, dacă este aprins deja?
50Dar am un botez cu care să fiu botezat; și cât sunt de constrâns până să fie împlinit!
51Presupuneți că am venit să dau pace pe pământ? Eu vă spun: Nu; ci mai degrabă dezbinare;
52Fiindcă, de acum înainte vor fi cinci într-o casă dezbinată, trei împotriva a doi și doi împotriva a trei.
53Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului și fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii ei și nora împotriva soacrei ei.
54Și a mai spus oamenilor: Când vedeți un nor ridicându-se de la apus, imediat spuneți: Vine ploaia; și așa este.
55Și când suflă vântul de la sud, spuneți: Va fi arșiță; și se întâmplă.
56Fățarnicilor, puteți deosebi fața cerului și a pământului; dar cum de nu deosebiți acest timp?
57Și de ce nu judecați chiar de la voi înșivă ce este drept?
58Dar când te duci cu potrivnicul tău la magistrat, pe drum, dă-ți silința să fii eliberat de el; ca nu cumva să te târască la judecător și judecătorul să te predea executorului și executorul să te arunce în închisoare.
59Îți spun că nu vei ieși nicidecum de acolo, până nu vei plăti până și ultimul bănuț.
IOV 25
1Atunci a răspuns Bildad șuhitul și a zis:
2Stăpânire și teamă sunt cu el, el face pace în locurile sale înalte.
3Este vreun număr al armatelor sale? Și peste cine nu se ridică lumina lui?
4Cum poate fi un om declarat drept înaintea lui Dumnezeu? Sau cum poate fi curat cel născut din femeie?
5Iată, nici luna nu strălucește; da, stelele nu sunt pure în ochii săi.
6Cu cât mai puțin omul, care este un vierme, și fiul omului, care este un vierme!
IOV 26
1Dar Iov a răspuns și a zis:
2Cum ai ajutat tu pe cel fără putere? Cum salvezi tu brațul fără tărie?
3Cum ai sfătuit tu pe cel fără înțelepciune? Și cum ai făcut cunoscut din abundență înțelepciunea așa cum este?
4Către cine ai rostit cuvinte? Și al cui duh a venit din tine?
5 Lucruri moarte sunt formate de sub ape și locuitorii acestora.
6Iadul este despuiat înaintea lui și distrugerea nu are acoperitoare.
7El întinde nordul peste gol și atârnă pământul de nimic.
8El leagă apele în norii săi groși și norul nu se rupe sub ele.
9El ține în ascuns fața tronului său și întinde norul său peste acesta.
10El a încercuit apele cu legături, până ce ziua și noaptea se sfârșesc.
11Stâlpii cerului tremură și sunt uimiți la mustrarea lui.
12El împarte marea cu puterea sa și prin înțelegerea sa el străpunge pe cel mândru.
13Prin duhul său el a împodobit cerurile; mâna sa a format șarpele strâmb.
14Iată, acestea sunt părțile căilor lui, dar ce mică este partea auzită despre el? Și tunetul puterii sale cine îl poate înțelege?
Deixe o seu comentário