Plan de citire a Bibliei pentru 1 an
”Poporul meu este nimicit din lipsă de cunoaștere” Osea 4:6
Cunoașterea Bibliei este foarte importantă pentru noi toți, mai ales în cele mai dificile momente din viața noastră, deoarece Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său. Duhul Sfânt ne da direcție, ne îndrumă și, când trecem prin încercări, El ne amintește de ceea ce este scris în Biblie, de un Cuvânt al lui Dumnezeu care ne va mângâia. Dar o vom aminti doar dacă știm despre asta.
De aceea, am conceput un plan pentru a citi Biblia într-un an. Vei vedea cât de mult îți va transforma viața.
Urmează lecturile de astăzi:
GENEZA 18
1Și DOMNUL i s-a arătat în câmpiile lui Mamre și Avraam ședea în ușa cortului, în arșița zilei.
2Și și-a ridicat ochii și a privit și, iată, trei bărbați stăteau în picioare lângă el; și când i-a văzut, a alergat de la ușa cortului să îi întâmpine și s-a aplecat la pământ,
3Și a spus: Domnul meu, dacă am găsit acum favoare înaintea ochilor tăi, te rog, nu trece de la servitorul tău;
4Lăsați să se aducă puțină apă, vă rog, și spălați-vă picioarele și odihniți-vă sub pom;
5Și voi aduce o bucată de pâine și mângâiați-vă inimile; după aceea veți trece mai departe, fiindcă de aceea ați venit voi la servitorul vostru. Iar ei au spus: Așa să faci, precum ai spus.
6Și Avraam s-a grăbit în cort la Sara și a spus: Pregătește repede trei măsuri din floarea făinii, frământ-o și fă turte pe vatră.
7Și Avraam a alergat la cireadă și a adus un vițel fraged și bun și l-a dat unui tânăr, iar acesta s-a grăbit să îl pregătească.
8Și a luat unt și lapte și vițelul pe care l-a pregătit și l-a pus înaintea lor și a stat în picioare lângă ei sub pom și au mâncat.
9Iar ei i-au spus: Unde este Sara, soția ta? Iar el a spus: Iată, în cort.
10Iar el a spus: Eu cu adevărat mă voi întoarce la tine, conform timpului vieții; și, iată, Sara, soția ta, va avea un fiu. Și Sara a auzit aceasta în ușa cortului, care era în spatele lui.
11Acum Avraam și Sara erau bătrâni și mult înaintați în vârstă și a încetat a mai fi cu Sara, conform rânduielii femeilor.
12De aceea Sara a râs în ea însăși, spunând: După ce am îmbătrânit să mai am desfătare, domnul meu fiind și el bătrân?
13Și DOMNUL i-a spus lui Avraam: Pentru ce a râs Sara, spunând: Cu adevărat să nasc eu, care sunt bătrână?
14Este vreun lucru prea greu pentru DOMNUL? La timpul rânduit mă voi întoarce la tine, conform timpului vieții; și Sara va avea un fiu.
15Atunci Sara a negat, spunând: Nu am râs: pentru că îi era teamă. Dar el a spus: Ba da, ai râs.
16Și oamenii s-au ridicat de acolo și au privit spre Sodoma: Și Avraam a mers cu ei să îi conducă pe cale.
17Și DOMNUL a spus: Voi ascunde eu de Avraam ceea ce fac,
18Văzând că Avraam cu adevărat va deveni o națiune mare și puternică și toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el?
19Pentru că îl cunosc că va porunci copiilor săi și casei lui după el și ei vor ține calea DOMNULUI, pentru a face dreptate și judecată, ca DOMNUL să aducă peste Avraam ceea ce a vorbit despre el.
20Și DOMNUL a spus: Pentru că strigătul Sodomei și Gomorei este mare și pentru că păcatul lor este foarte apăsător,
21Voi coborî acum și voi vedea dacă au făcut în întregime conform cu strigătul ei, ce a venit până la mine; și dacă nu, voi ști.
22Și bărbații și-au întors fețele de acolo și au mers spre Sodoma, dar Avraam mai stătea încă în picioare înaintea DOMNULUI.
23Și Avraam s-a apropiat și a spus: Vei nimici de asemenea pe cel drept cu cel stricat?
24De ar fi cumva cincizeci de drepți înăuntrul cetății: vei nimici de asemenea și nu vei cruța locul pentru cei cinzeci de drepți care sunt în el?
25Departe de tine fie să faci astfel, să ucizi pe cel drept cu cel stricat și cel drept să fie ca cel stricat, departe de tine fie aceasta. Nu va face dreptate Judecătorul întregului pământ?
26Iar DOMNUL a spus: Dacă găsesc în Sodoma cincizeci de drepți înăuntrul cetății, atunci voi cruța tot acel loc din cauza lor.
27Și Avraam a răspuns și a zis: Iată acum, cutez să vorbesc Domnului, eu, care sunt doar țărână și cenușă;
28De ar lipsi cumva cinci din cei cincizeci de drepți: vei distruge toată cetatea pentru lipsa a cinci? Iar el a spus: Dacă găsesc acolo patruzeci și cinci, nu o voi distruge.
29Și i-a vorbit din nou și a spus: De ar fi cumva patruzeci găsiți acolo. Iar el a spus: Nu voi face aceasta din cauza celor patruzeci.
30Iar el i-a spus: Să nu se mânie Domnul și voi vorbi: De ar fi cumva treizeci găsiți acolo. Iar el a spus: Nu voi face aceasta, dacă găsesc treizeci acolo.
31Iar el a spus: Iată acum, eu cutez să vorbesc Domnului: De ar fi cumva douăzeci găsiți acolo. Iar el a spus: Nu o voi distruge din cauza a douăzeci.
32Iar el a spus: Să nu se mânie Domnul și voi mai vorbi doar de această dată: De ar fi cumva doar zece găsiți acolo. Iar el a spus: Nu o voi distruge din cauza a zece.
33Și DOMNUL a plecat imediat după ce a încetat să vorbească îndeaproape cu Avraam și Avraam s-a întors la locul său.
MATEI 17
1Și după șase zile, Isus ia pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui; și îi conduce sus într-un munte înalt, la o parte.
2Și a fost transfigurat înaintea lor; și fața lui a strălucit ca soarele și hainele lui erau albe ca lumina.
3Și iată, li s-au arătat Moise și Ilie, vorbind cu el.
4Atunci Petru a răspuns și i-a zis lui Isus: Doamne, este bine pentru noi să fim aici; dacă voiești, să facem aici trei corturi: unul pentru tine și unul pentru Moise și unul pentru Ilie.
5Pe când el încă vorbea, iată, un nor strălucitor i-a umbrit; și iată, o voce din nor care spunea: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc toată plăcerea; ascultați-l!
6Și când au auzit discipolii, au căzut cu fețele lor la pământ și s-au temut foarte mult.
7Și Isus a venit și i-a atins și a spus: Ridicați-vă și nu vă temeți.
8Și când și-au ridicat ochii, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Isus.
9Și pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit, spunând: Nu spuneți nimănui viziunea, până ce Fiul omului este înviat dintre morți.
10Și discipolii săi l-au întrebat, spunând: De ce atunci spun scribii că Ilie trebuie să vină întâi?
11Și Isus răspunzând le-a zis: Ilie, într-adevăr, va veni întâi și va restaura toate.
12Dar vă spun că: Ilie a venit deja și nu l-au cunoscut, ci i-au făcut orice au voit. Tot așa și Fiul omului va suferi din partea lor.
13Atunci discipolii au înțeles că le vorbise despre Ioan Baptist.
14Și când au venit la mulțime, a venit la el un om, îngenunchind înaintea lui și spunând:
15Doamne, ai milă de fiul meu, fiindcă este lunatic și chinuit îngrozitor; fiindcă deseori cade în foc și deseori în apă.
16Și l-am adus la discipolii tăi și nu au putut să îl vindece.
17Atunci Isus a răspuns și a zis: O, generație fără credință și perversă, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda? Aduceți-l aici la mine.
18Și Isus l-a mustrat și dracul a ieșit din el; și copilul a fost vindecat chiar din ora aceea.
19Atunci discipolii au venit la Isus, la o parte și au zis: Noi de ce nu l-am putut scoate afară?
20Și Isus le-a spus: Din cauza necredinței voastre; fiindcă adevărat vă spun: Dacă aveți credință cât un grăunte de muștar, îi veți spune acestui munte: Mută-te de aici acolo; și se va muta; și nimic nu vă va fi imposibil.
21Dar acest fel de draci nu iese decât prin rugăciune și postire.
22Și pe când stăteau în Galileea, Isus le-a spus: Fiul omului va fi trădat și predat în mâinile oamenilor;
23Și îl vor ucide și a treia zi va fi înviat. Și au fost foarte întristați.
24Și când au ajuns în Capernaum, cei ce primeau taxa au venit la Petru și au spus: Învățătorul vostru nu plătește taxa?
25 Iar el a spus: Ba da. Și când a intrat în casă, Isus l-a întâmpinat, spunând: Ce gândești tu, Simone? Împărații pământului de la cine iau vamă sau taxă? De la copiii lor sau de la străini?
26Petru i-a spus: De la străini. Iar Isus i-a zis: Așadar copiii sunt scutiți.
27Cu toate acestea, ca nu cumva să îi poticnim, du-te la mare și aruncă un cârlig și scoate peștele care va veni primul; și deschizându-i gura, vei găsi un ban; pe acela ia-l și dă-l lor pentru mine și pentru tine.
NEEMIA 7
1Și s-a întâmplat, după ce zidul a fost construit și eu am așezat ușile și portarii și cântăreții și leviții au fost rânduiți,
2Că am dat fratelui meu Hanani și lui Hanania, conducătorul palatului, sarcina asupra Ierusalimului: pentru că era om credincios și se temea de Dumnezeu mai mult decât alții.
3Și le-am spus: Să nu fie porțile Ierusalimului deschise până soarele nu va fi arzător; și în timp ce ei stau acolo, să închidă ușile și să le zăvorască; și să rânduiască gărzi dintre locuitorii Ierusalimului, fiecare la garda lui și fiecare să fie în dreptul casei lui.
4Și cetatea era întinsă și mare, dar poporul era puțin în ea și casele nu erau construite.
5Și Dumnezeul meu a pus în inima mea să adun pe nobili și pe conducători și pe popor, ca să fie socotiți prin genealogie. Și am găsit un registru al genealogiei celor care se urcaseră întâi și am găsit scris în el,
6Aceștia sunt copiii provinciei, care s-au urcat din captivitate, dintre cei care fuseseră duși în captivitate, pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i-a dus, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare la cetatea lui;
7Care au venit cu Zorobabel, Ieșua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul, spun eu, al bărbaților poporului lui Israel era acesta:
8Copiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi.
9Copiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi.
10Copiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi.
11Copiii lui Pahat-Moab, dintre copiii lui Ieșua și ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece.
12Copiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru.
13Copiii lui Zatu, opt sute patruzeci și cinci.
14Copiii lui Zacai, șapte sute șaizeci.
15Copiii lui Binui, șase sute patruzeci și opt.
16Copiii lui Bebai, șase sute douăzeci și opt.
17Copiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci și doi.
18Copiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șapte.
19Copiii lui Bigvai, două mii șaizeci și șapte.
20Copiii lui Adin, șase sute cincizeci și cinci.
21Copiii lui Ater din Ezechia, nouăzeci și opt.
22Copiii lui Hașum, trei sute douăzeci și opt.
23Copiii lui Bețai, trei sute douăzeci și patru.
24Copiii lui Harif, o sută doisprezece.
25Copiii lui Gabaon, nouăzeci și cinci.
26Bărbații din Betleem și Netofa, o sută optzeci și opt.
27Bărbații din Anatot, o sută douăzeci și opt.
28Bărbații din Bet-Azmavet, patruzeci și doi.
29Bărbații din Chiriat-Iearim, Chefira și Beerot, șapte sute patruzeci și trei.
30Bărbații din Rama și din Gheba, șase sute douăzeci și unu.
31Bărbații din Micmas, o sută douăzeci și doi.
32Bărbații din Betel și din Ai, o sută douăzeci și trei.
33Bărbații celuilalt Nebo, cincizeci și doi.
34Copiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci și patru.
35Copiii lui Harim, trei sute douăzeci.
36Copiii Ierihonului, trei sute patruzeci și cinci.
37Copiii lui Lod, ai lui Hadid și ai lui Ono, șapte sute douăzeci și unu.
38Copiii lui Sena, trei mii nouă sute treizeci.
39Preoții: copiii lui Iedaia, din casa lui Ieșua, nouă sute șaptezeci și trei.
40Copiii lui Imer, o mie cincizeci și doi.
41Copiii lui Pașhur, o mie două sute patruzeci și șapte.
42Copiii lui Harim, o mie șaptesprezece.
43Leviții: copiii lui Ieșua, ai lui Cadmiel și dintre copiii lui Hodva, șaptezeci și patru.
44Cântăreții: copiii lui Asaf, o sută patruzeci și opt.
45Portarii: copiii lui Șalum, copiii lui Ater, copiii lui Talmon, copiii lui Acub, copiii lui Hatita, copiii lui Șobai, o sută treizeci și opt.
46Netinimii: copiii lui Țiha, copiii lui Hasufa, copiii lui Tabaot.
47Copiii lui Cheros, copiii lui Sia, copiii lui Padon,
48Copiii lui Lebana, copiii lui Hagaba, copiii lui Șalmai,
49Copiii lui Hanan, copiii lui Ghidel, copiii lui Gahar,
50Copiii lui Reaia, copiii lui Rețin, copiii lui Necoda,
51Copiii lui Gazam, copiii lui Uza, copiii lui Paseah,
52Copiii lui Besai, copiii lui Meunim, copiii lui Nefișesim,
53Copiii lui Bacbuc, copiii lui Hacufa, copiii lui Harhur,
54Copiii lui Bațlit, copiii lui Mehida, copiii lui Harșa,
55Copiii lui Barcos, copiii lui Sisera, copiii lui Tamah,
56Copiii lui Nețiah, copiii lui Hatifa.
57Copiii servitorilor lui Solomon: copiii lui Sotai, copiii lui Soferet, copiii lui Perida,
58Copiii lui Iaala, copiii lui Darcon, copiii lui Ghidel,
59Copiii lui Șefatia, copiii lui Hatil, copiii lui Pocheret-Hațebaim, copiii lui Amon.
60Toți netinimii și copiii servitorilor lui Solomon, erau trei sute nouăzeci și doi.
61Și aceștia au fost cei care au urcat de asemenea de la Tel-Melah, Tel-Harșa, Cherub, Adon și Imer; dar ei nu au putut arăta casa tatălui lor, nici sămânța lor, dacă erau din Israel.
62Copiii lui Delaia, copiii lui Tobia, copiii lui Necoda, șase sute patruzeci și doi.
63Și dintre preoți: Copiii lui Hobaia, copiii lui Hacoț, copiii lui Barzilai, care a luat pe una dintre fiicele lui Barzilai galaaditul, de soție, și a fost numit după numele lor.
64Aceștia și-au căutat înregistrarea printre cei care au fost socotiți prin genealogie, dar ea nu s-a găsit; de aceea au fost îndepărtați din preoție, ca întinați.
65Și Tirșata le-a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până nu va sta în picioare un preot cu Urim și Tumim.
66Toată adunarea împreună era de patruzeci și două de mii trei sute șaizeci,
67În afară de servitorii lor și de servitoarele lor, dintre care erau șapte mii trei sute treizeci și șapte; și aveau două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe.
68Caii lor, șapte sute treizeci și șase; catârii lor, două sute patruzeci și cinci;
69Cămilele lor, patru sute treizeci și cinci; șase mii șapte sute douăzeci de măgari.
70Și unii dintre mai marii părinților au dat pentru lucrare. Tirșata a dat pentru tezaur o mie de drahme de aur, cincizeci de oale, cinci sute treizeci de haine preoțești.
71Și unii dintre mai marii părinților au dat pentru tezaurul lucrării douăzeci de mii de drahme de aur și două mii două sute de mine de argint.
72Și ceea ce restul poporului a dat a fost douăzeci de mii de drahme de aur și două mii două sute de mine de argint și șaizeci și șapte de haine preoțești.
73Astfel preoții și leviții și portarii și cântăreții și unii din popor și netinimii și tot Israelul au locuit în cetățile lor; și când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor.
Deixe o seu comentário