Multe persoane, nu înţeleg de ce nu realizează ceea ce îşi propun şi asta îi duce în pragul renunţării, al abandonării şi al lepădării de credinţă precum şi la gânduri de auto-condamnare. Toate aceste lucruri se datorează faptului că ei, se gândesc că nu au o credinţă bună, ori aşa cum ar fi trebuit să o aibă.
Cu privire la cei care spun că nu reuşesc să învingă deoarece credinţa lor este mică…adevărul este că mărimea credinţei nu contează. Propriul Iisus Hristos ne-a spus în Cuvântul Lui că dacă am avea credinţă cât un bob de muştar, şi nu ne-am îndoi în ceea ce cerem, ceea ce am cere, s-ar face.
Dar dacă nu asta este problema, atunci care este?
Ca să înţelegeţi mai bine, observaţi cu atenţie ce este scris în Biblie:
„Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?” (Matei 7:7-10)Putem vedea în spusele lui Hristos, puterea care vine din partea lui Dumnezeu în momentul în care insistăm şi nu renunţăm. Vedeţi, că Iisus, ne-a spus trei lucruri, la care noi să fim atenţi şi să le împlinim atunci când dorim ceva de la Dumnezeu şi cu adevărat suntem dispuşi să nu ne oprim din perseverenţa noastră:
1. Să cerem
2. Să căutăm
3. Să batem
Interesant este faptul că fiecare dintre aceste trei cuvinte, presupune o acţiune din partea nostră. Astfel, CERÂND, CĂUTÂND şi BĂTÂND, vom PRIMI, vom GĂSI şi ni se vor DESCHIDE uşile care ne sunt închise pe aleea vieţii noastre.
Deasemenea este bine de ştiut că toţi cei care vor ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să insiste. Aşa a făcut şi paraliticul care a dorit cu orice preţ să fie vindecat de Iisus şi nu s-a lăsat, astfel încât, a ajuns să fie coborât cu tot cu pat, în camera unde era Iisus, prin acoperişul casei. (Bineînţeles, a fost ajutat de prietenii lui care l-au coborât la Mântuitor.) Orbul din Ierihon, şi el la rândul său, nu se mai oprea din ţipat atunci când Iisus a trecut pe lângă el, pentru că vroia vindecarea. Chiar dacă mulţimea îl certa şi îl zorea, el nu a renunţat.
Din nefericire însă, mulţi renunţă să mai lupte pentru dorinţele lor pentru că se gândesc că, atât credinţa cât şi încrederea lor în Dumnezeu, nu sunt îndeajuns de mari pentru a reuşi să obţină ceea ce vor. Problema însă nu constă în mărimea credinţei, aşa cum ne-am lămurit în cuvântul biblic de mai dinainte, ci tocmai, în renunţarea persoanei care oboseşte să mai persevereze şi să mai insiste.
Mulţi cer, şi apoi nu mai fac nimic altceva, alţii cer şi caută şi apoi se opresc, însă cei ce reuşesc sunt cei care cer, caută şi bat.
Ce se întâmplă când insistăm fără să ne dăm bătuţi?
Vom primi, vom găsi şi ni se va deschide. Dacă un om care este rău, nu-l lipseşte pe fiul său de pâine, imaginaţi-vă ce face Dumnezeu…
„Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (MAtei 7:11)
Hristos nu dă pietre nimănui, El dă pâine, El dă viaţă.
A insista = a persista, a persevera
Leave A Comment