Uleiul Creației
Ungerea care ne va ghida în fiecare zi și în orice moment din anul 2015!
Câți oameni încep anul luptând cu toată puterea fizică, hrăniți de o emoție care este provocată, în mod natural, de fiecare început de an, cu toate astea, pe parcursul zilelor, săptămânilor și lunilor, situația tinde să se înrăutățească sau să stagneze… dar, de ce se întâmplă asta?
Pentru că, pentru a merge, trebuie să vedem traseul. Și tocmai în acest aspect, mulți sunt defavorizați, fiindcă le lipsește ÎNDRUMAREA necesară pentru a rezista.
Iar acest întuneric se manifestă în moduri diferite, în domenii diferite, care spun multe despre viața lor.
Totuși, înving, se realizează și stabilesc cine are puterea necesară pentru asta. Dar, de unde vine această putere? De la ascultarea de Dumnezeu, de Duhul Său care ne întărește și ne capacitează pentru fapte și minuni extraordinare!!! Prin această atitudine, suntem mai mult decât biruitori!
În 2015, Realizările dumneavoastră nu vor veni prin putere, nici prin tărie, ci prin DUHUL LUI DUMNEZEU! După cum este scris în Zaharia 4:
”Îngerul care vorbea cu mine s-a întors şi m-a trezit ca pe un om pe care-l trezeşti din somnul lui. El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „M-am uitat, şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui, un vas cu untdelemn, şi pe el, şapte candele cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului. Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, şi altul, la stânga lui.” Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?” Îngerul care vorbea cu mine mi-a răspuns: …„Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice DOMNUL oştirilor!” (Zaharia 4.1-6)
În fiecare duminică, începând din 18 ianuarie, vă veți unge cu ulei din Sfeșnic, făcând UNGEREA CU ULEIUL CREAȚIEI. Pe parcursul a 7 săptămâni, prin această Ungere, veți primi cele 7 BINECUVÂNTĂRI PENTRU ZECIUITORUL FIDEL ȘI OFERTANTUL GENEROS, pe care Dumnezeu le promite în Cartea Psalmilor.
Prima binecuvântare – BELȘUGUL
”Îi voi binecuvânta DIN BELȘUG hrana…” (Psalmi 132.15)
Prin Ungerea CU ULEIUL CREAȚIEI, veți ajunge să aveți BELȘUG ÎN VIAȚĂ, adică veți avea suficient pentru sine, pentru familie și pentru a ajuta Lucrarea Lui Dumnezeu, pentru că asta promite El în Cuvântul Lui!
A 2-a binecuvântare – ÎNDESTULAREA
”… voi SĂTURA cu pâine pe săracii lui” (Psalmi 132.15)
Viața dumneavoastră trebuie să fie plină de ÎNDESTULARE, astfel încât cei care sunt în preajmă sau care depind de dumneavoastră să fie și ei binecuvântați. Adică, veți ajunge să dați celor care au nevoie, fără să așteptați nimic în schimb. Nu acceptați să fiți sărac, nici în Gândire, nici Fizic.
A 3-a binecuvântare – BUCURIA MÂNTUIRII
”Voi îmbrăca în MÂNTUIRE pe Preoţii lui, şi credincioşii lui vor scoate strigăte de bucurie” (Psalmi 132.16)
„Preoții” sunt cei care Sacrifică ce sunt cu adevărat, fără ipocrizie sau prefăcătorie. „Îmbrăcarea în Mântuire” e prima și cea mai mare bogăție: Siguranța Mântuirii. Bogăția materială trebuie să fie o consecință la care credincioșii au tot dreptul.
A 4-a binecuvântare – PUTEREA DE A ÎNVINGE URIAȘII
”Acolo voi înălţa PUTEREA lui David… (Psalmi 132.17)
Puterea lui David a venit de la Duhul Sfânt, care l-a făcut să-l învingă pe Urs, pe Leu, pe Uriaș, să învingă Oștirile și Națiunile. Puterea celui Fidel care este înălțată nu e naturală prin ea însăși, prin capacitatea ei, ci prin Dumnezeu, de aceea mărturia dumneavoastră va face să vă angajați, să vă măriți salariul, să fiți promovat, să aveți o funcție de conducere, să aveți o afacere.
A 5-a binecuvântare – ÎNDRUMAREA
”… voi pregăti o CANDELĂ unsului Meu” (Psalmi 132.17)
Îndrumare, Inspirație, Creativitate… este ceea ce avem nevoie pentru viața noastră, pentru că numai așa știm unde suntem; unde vrea Dumnezeu să fim, ce avem și ce vrea Dumnezeu să avem.
A 6-a binecuvântare – ONOAREA
”voi îmbrăca cu ruşine pe VRĂJMAȘII lui…” (Psalmul 132.18)
În timp ce vrăjmașii dumneavoastră trebuie să fie îmbrăcați cu rușine, dumneavoastră trebuie să fiți Onorat. Dumneavoastră, zeciuitorul fidel și ofertantul generos, trebuie să vă evidențiați, pentru că cine vă critică sau încearcă să vă facă de rușine e ca și cum L-ar critica pe Însuși Dumnezeu, în Care aveți Încredere, Căruia Îi sunteți fidel și pe Care-L urmați cu curaj.
A 7-a binecuvântare – LOCUL DE CINSTE
”…şi peste el va străluci cununa lui” (Psalmi 132.18)
Veți ieși mereu în evidență, deoarece Cununa dumneavoastră nu v-a fost dată de Oameni, ci de Dumnezeu. Dumnezeu vă face să stați la loc de cinste, pentru că El e Primul în viața dumneavoastră!
Deixe o seu comentário