Există vindecare pentru Depresie !?

wallpaper_4 - copieExistă vindecare pentru Depresie !?

Disperare, tristețe continuă, apatie, oboseală, senzație de slăbiciune… Din nefericire, depresia nu nu este una dintre acele ”boli la modă”, este o tulburare afectivă care urmărește umanitatea de-alungul Istoriei ei.

Există mai mult de 30 de antidepresive pentru tratarea depresiei, boală al cărei tratament este făcut în special pe bază de medicamente.

Dar de fapt, ce este depresia? E o tulburare reală în care sunt simțite sentimente de amărăciune, tristețe, descurajare, frustrare, lipsă de motivație, rezultate ale experiențelor traumatice trăite în trecut de care încă nu am reușit să ne eliberăm. De multe ori, trăim experiențe care se ciocnesc ”cap în cap” cu valorile noastre, cu convingerile noastre sau cu obiectivele noastre, creând conflicte emoționale.

Incapacitatea de a depăși problemele

Emoții ca tristețea, rănirea sufletească și revolta ne tulbură și ne deprimă. Uneori, aceste emoții sunt foarte puternice și de aceea nu ne putem elibera emoțional de ele. Astfel, trăim zi de zi cu această greutate, cu aceste senzații și sentimente, acumulând emoții negative care ne fac să ajungem la un stadiu de incapacitate ca să facem față acestui stadiu emoțional negativ. Când suntem în acest stadiu emoțional, nu mai avem resurse mentale, energie ca să ne stabilim obiectivele, ca să trăim fericiți.

Cauzele Depresiei

Experiențe precum traumele, violența în copilărie, divorțurile, pierderile, diverse maltratări, pot fi trăite cu o mare intensitate, încât practic este imposibil de depășit durerea pe care acestea o aduc. Emoțiile pe care nu le depășim, ca de exemplu, frica, tristețea, rănirea sufletească, de-alungul timpului ne distrug calitatea vieții și nu mai putem să fim fericiți. Să nu te gândești că persoanele care nu pot depăși greutățile din trecut sunt cele mai slabe, ci acelea care au simțit mai multă durere sau teamă în experiențele avute.

 

Există vindecare pentru Depresie?

Trebuie urmărite cauzele Depresiei și nu simptomele. La Centrul de Ajutor, mii de oameni nu au găsit doar tratamentul adecvat ci adevărata vindecare pentru stadiul lor depresiv. Mulți ajung și caută să vorbească cu un consultant care îi ascultă cu atenție, căutând să descopere adevărata problemă din spatele cazurilor lor. Aceasta este atitudinea corectă care trebuie luată, pentru că consultantul îi va îndruma către soluția adevărată, pentru că depresia nu este o boală incurabilă, ea se poate vindeca și tu poți obține acest lucru.

 

Suferi de depresie sau cunoști pe cineva a cărui viață este distrusă de această boală? Fie că ești tu, o rudă, un prieten sau un cunoscut, pe data de 3 noiembrie, va fi realizată MARȚEA ÎMPOTRIVA DEPRESIEI!

Catedrala Credinței

ȘOS. FUNDENI NR.11

SECTOR 2, BUCUREȘTI

 REVISTA DEPRESIE-5

Și în toate Centrele de Ajutor din țară

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *