Știri

„Reconstruirea Eu-lui” după o traumă amoroasă

La emisiunea prezentată de Renato și Cristiane Cardoso, dânșii au evidențiat că, dacă a construi ceva de la zero nu este ușor, reconstruirea eu-lui este și mai dificilă.

Invidie față de prosperitatea celor care nu se tem de Dumnezeu?

Asaf era un levit, un om al lui Dumnezeu, temător de Dumnezeu și corect în atitudinile sale, atât de mult încât a fost…

Voluntarii din Pitești întind o mână de ajutor

Ca de obicei voluntarii sunt atenți la necesitatea aproapelui și…

Voluntarii din Ploiești ajută o familie din comuna Vărbilău

Pe data de 26 Ianuarie, voluntarii de la Locaşul Duhului Sfânt din Ploiești au făcut o donație specială…

Ai senzația că lumea este împotriva ta? Atunci trebuie să citești asta

În cadrul slujbei de miercuri, episcopul Renato Cardoso a abordat unul dintre cele mai importante subiecte din Sfânta Biblie: Duhul Sfânt