Mesaje

Spațiul Femeii |

De ce a suferit El?

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53:4,5)

Vreau să divorţez

Din cauza momentelor când nu mai încetai să mă superi, când nu aveam pace şi nici timp de vre-o pauză, vreau să divorţez.Când încercam să mă rog, îmi distrăgeai mereu atenţia…

Suntem bine

Coasta de Fildeş:Groaza relatată de soţia unui preot al Bisericii Universale. Criza care s-a transformat într-un adevărat război civil, a adus groaza pe toate străzile marilor oraşe din Coasta de Fildeş unde persoanele au fost omorâte cu brutalitate fie că aveau sau nu vre-o legătură politică…

Porumbul

În fiecare an, un fermier reuşea să câştige premiul I pentru cel mai de calitate lan de porumb în cadrul expoziţiei ce avea loc în statul său…

Ziua XXI de post

„Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.“ (1 Corinteni 15:45) Înţeles: Primul Adam – suflet viu, se referă la fiinţa umană supusă naturii carnale şi păcătoase. Ultimul Adam, Iisus Hristos, se referă la persoană născută din Duhul Sfânt