Carte de vizită
Un domn în vârstă de 70 de ani călătorea cu trenul iar, alături de el, era un student ce îşi citea cartea de ştiinţă…
Un domn în vârstă de 70 de ani călătorea cu trenul iar, alături de el, era un student ce îşi citea cartea de ştiinţă…
Unul din lucrurile cele mai periculoase ale fiinţei umane este faptul de a nu se simţi responsabil faţă de nimeni: A nu da socoteală nimănui şi a nu avea pe nimeni mai sus decât sine. Haideţi să luăm ca exemplu căsătoria…
Ceea ce trebuie să facem, este să luăm exemplul lui Iosua şi să îl aplicăm în vieţile noastre pentru că odată ce am ajuns să fim puternici şi foarte curajoşi, pentru a practica Cuvântul lui Dumnezeu, ne vom atinge ţelurile pentru că atunci când medităm asupra Cuvântului, bem din Duhul lui Dumnezeu, din Duhul Credinţei…
Cu cât este mai mare sinceritatea, cu atât este mai pură credinţa şi cu cât este mai mare lipsa de sinceritate, cu atât este mai impură credinţa. Opus spuselor acestei lumi, credinţa nu se măsoară după comportamentul religios…
Fi motivat în fiecare zi şi fă diferenţa în viaţa ta. Putem să credem că tot ceea ce viaţa ne va oferi pe viitor, este ceea ce noi am făcut astăzi şi ieri…
© 2023 LOCAȘUL DUHULUI SFÂNT