Care este alegerea ta zilnică?
Când o persoană se uită la altar, e clar că este de la Dumnezeu, dar când o persoană se uită la ofrandă, se observă că a fost orbit de dumnezeul acestei lumi. Când se uită la frumusețea, la somptuozitatea, la bogăția care se află în interiorul templului, ea pierde din vedere că templul este cel care sfințește aurul. La fel se întâmplă și cu viața noastră personală: dacă dăm prioritate sau prețuim lucrurile fizice, vanitatea, bogăția, cunoașterea și personalitatea mai mult decât sufletul, nu vedem nimic.
Iisus a spus: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” (Matei 6:24). Deci nu te poți sluji pe tine și lui Dumnezeu: ori te slujești pe tine însuți, ori Îi slujești lui Dumnezeu. Ce este mai important: aurul sau templul care sfințește aurul? Ofranda sau altarul care sfințește ofranda? Corpul sau sufletul tău, care este etern?
Trupul va putrezi în această lume, se va întoarce în țărână, dar sufletul nu moare. Deci, în timp ce persoana se află în această lume, ea este capabilă să-și îndrepte sufletul acolo unde dorește și să priorizeze Mântuirea, în locul vieții sale exterioare.
Mulți oameni spun: „Pot trăi în păcat, pot să cad încet, de când în când să mai fac ceva ce nu trebuie, pentru că Dumnezeu este iubire și spune „harul meu este suficient pentru tine”. Dar mulți oameni sunt în iad pentru că au ascultat această doctrină falsă și satanică care spune „harul meu este suficient pentru tine”. Ceea ce este suficient este Mântuirea sufletului nostru.
Deci uită-te la tine. Vezi dacă ești ocupat și preocupat cu lucrurile acestei vieți și nu reușești să te uiți la Altar, la templu, la ceea ce este cel mai important, care este sufletul tău. De aceea, Iisus a întrebat „care este mai important: aurul sau templul care sfințește aurul?” Gandește-te la asta.
Deixe o seu comentário