Hoţul de inimi

Vezi cum poate cineva care ştie să se folosească de emoţii, să fure inima persoanelor.

Biblia ne spune despre Absalom, fiul regelui David care a plănuit în inima lui sî ia tronul Israelului. Datorită unei mari uri pe care o purta tatălui său, Absalom a devenit cel mai mare inamic al regelui. Însă, cum putea tânărul să câştige sprijinul poporului în planul său de a împărăţi în locul tatălui său când acesta era încă în viaţă? Cum putea poporul să se întoarcă împotriva lui David care a ieşit mereu învingător în lupte şi care era atât de mult iubit?

Absalom trebuia să câştige inima persoanelor. Vedeţi cum a făcut el asta (comentariile mele sunt scrise cu negru):

„După aceea, Absalom şi-a pregătit care şi cai şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.” (2 Samuel 15:1)

Vedeţi că aici el a apelat la ostilitate (care şi cai) şi la sprijinul a 50 de oameni pentru a-şi declanşa planul. Falsul lider se foloseşte de bunuri materiale pentru a stăpâni peste subordonaţii lui şi pentru a acumula mai mulţi adepţi. Adevăratul lider, nu caută urmaşi ci caută să ajute persoane. Aşa devine lider, prin respectul pe care îl câştigă de la oameni.

Se scula dis-de-dimineaţă şi stătea la marginea drumului la poartă. Şi ori de câte ori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: „Din ce cetate eşti?” După ce-i răspundea: „Sunt din cutare seminţie a lui Israel” (2 Samuel 15:2)

Absalom se ducea strategic în locurile unde erau oameni nefericiţi şi insatisfăcuţi. Acest tip de persoane sunt în mod natural instrumente şi în acelaşi timp obiective pentru hoţul de inimi.

Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.” (2 Samuel 15:3) 

Aici, Absolom făcea ca persoanele să se simtă abandonate de rege şi îl învinovăţea pe acesta pentru problemele lor. Hoţul de inimi vrea întotdeauna ca persoana să caute pe cineva pe care să arunce vina pentru necazurile ei şi o face astfel ca să nu depindă niciodată de ea însuşi pentru a rezolva situaţia.

Absalom zicea: „De m-ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată ar veni la mine, şi i-aş face dreptate.” (2 Samuel 15:4) 

După ce împroşca cu noroi imaginea regelui, Absalom se autoexalta arătând că el este caracterul pozitiv în toată „povestea”. Hoţul de inimi se foloseşte de aceiaş strategie: face pe bunul şi strică imaginea adevăratului lider.

Şi când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca şi-l săruta. (2 Samuel 15:4) 

Persoanele se înclinau înaintea lui Absalom pentru că îl respectau datorită faptului că era fiul regelui, dar el întindea mâna către ei, îi îmbrăţişa şi îi săruta ca şi când ar zice: „Ridică-te eu îţi sunt egal, sunt fratele şi prietenul tău. Nu sunt ca regele care este atât de departe de tine încât nici nu te vede” Hoţul de inimi face pe prietenul, îi place să îmbrăţişeze, să facă oamenii să se simtă iubiţi şi dragi. E clar că el nu este nici pe departe de la a simţi aşa ceva pentru ei ci doar se foloseşte de ei.

Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel care se duceau la împărat să ceară dreptate. Şi Absalom câştiga inima oamenilor lui Israel. (2 Samuel 15:4) 

Astfel, cu aceste arme emotive şi-a atras Absalom poporul de partea sa. După patru ani a reuşit ca majoritatea poporului Israel să-l susţină, printre ei, chiar şi persoane foarte apropiate de rege. Astfel, inimaginabilul s-a produs: Absalom a luat în stăpânire tronul lui Israel în locul propiului său tată care a trebuit să o ia la fugă de parcă el ar fi fost hoţul…

„Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.” (Ieremia 4:22)