De ce este mai ușor să ai încredere în oameni decât în Dumnezeu?
În cadrul unei emisiuni, episcopul Júlio Freitas a clarificat o realitate prezentă la unii oameni astăzi: „De ce este atât de ușor să ai încredere în oameni, care au defecte, decât în Dumnezeu, care nu a dat și nu va da greș niciodată?”
Ca răspuns, Episcopul a precizat că acest lucru se întâmplă pentru că, firesc, ființelor umane le pasă mai mult de ceea ce văd, simt și aud. Totuși, singura modalitate de a-L mulțumi și de a-L sluji pe Dumnezeu este atunci când o persoană decide să creadă și să aibă încredere.
„De aceea, chiar înainte de a primi ceea ce ai cerut și ai nevoie, crede că deja ai fost auzit de Cel Preaînalt. Aceasta este o încredere inteligentă, care nu ne lasă zguduiți de ceea ce vedem, auzim și simțim. Pentru că se bazează pe Cuvântul Dumnezeului Viu și nu are nicio legătură cu sentimentele”, a explicat el.
Astfel, Episcopul a mai orientat că Sfânta Scriptură este cea care dă ființei umane fermitatea necesară pentru a crede, indiferent de sentimente și împrejurări. Făcând oamenii capabili să-și pună credința, în mod absolut, în Dumnezeu. Căci numai El este demn de această încredere necondiționată.
Deixe o seu comentário