ÎL urmezi cu adevărat pe Domnul Iisus?
Ce este nevoie pentru a-L urma pe Domnul Iisus? Participarea la biserică? Să faci un curs de teologie? Unii religioși pot să creadă că da, dar Cuvântul lui Dumnezeu se ocupă de asta de o formă mai simplă.
”Și pe când trecea Isus pe acolo, a văzut un om, numit Matei, șezând la recepția vămii și i-a spus: Urmează-mă. Iar el sculându-se, l-a urmat.” Matei 9:9
Iisus nu a spus încotro se îndreptă, nu a promis nimic, nu a spus ce avea să se întâmple sau cât timp avea să-L urmeze. Matei a crezut, a avut încredere și a părăsit imediat totul și L-a urmat.
Domnul caută astăzi această atitudine, oameni care au credință să părăsească totul: viața greșită, păcatele, voința lor, îngrijorările lor.
„Poți fi o persoană cu o viață total greșită (de jaf, prostituție, total strâmb) sau, la cealaltă extremă, o persoană dreaptă, dar care este goală. Fie unul sau altul, o poți lăsa în urmă și Îl poți urma pe Iisus. Nu întreba cum, pentru că El nu i-a explicat lui Matei ce avea să se întâmple, el a crezut și a acționat. Și dacă crezi, El te va călăuzi și de acum înainte”, a spus episcopul Renato Cardoso în timpul unei slujbe de duminică la Templul lui Solomon.
Poți avea încredere?
Dăruirea adevărată creează încredere și liniște odată cu ziua de mâine. La urma urmei, atunci când persoana Îl cunoaște, este sigur că El se ocupă de toate.
„Isus nu i-a dat un plan lui Matei. La fel, Avraam și-a părăsit țara fără să știe unde se duce. Dar au crezut și au fost călăuziți de Dumnezeu. Deci, indiferent de ceea ce îți va aduce ziua de mâine, nu ești îngrijorat sau neliniștit ”, a explicat Episcopul.
”Dar căutați întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui; și toate acestea vă vor fi adăugate.” Matei 6:33
Deixe o seu comentário